Buna ziua, astazi in data de 31 martie, cu incepere de la ora 20. 45, se va disputa pe stadionul Ion Oblemenco, o partida foarte interesanta din prima liga din Romania ( Liga 1 ), protagonistele fiind Universitatea Ctaiova si CFR Cluj. Cele doua echipe se lupta pentru titlul de campioana din Liga 1, in acest moment Universitatea Craiova se afla pe locul trei cu un total de 30 de puncte, respectiv oaspetii de la CFR Cluj care se afla pe locul intai cu un total de 34 de puncte. In acest meci, Universitatea este echipa gazda, astfel ca va beneficia de terenul propriu si de aportul propriilor suporteri, care vor face cu siguranta o atmosfera incendiara, tipica suporterilor olteni, care sa-i conduca pe favoriti spre un succes in acest meci dificil cu cei de la CFR Cluj. Practic castigarea celor trei puncte puse in joc de catre olteni, va relansa campionatul, gazdele s-ar apropia la un singur punct de lider, iar astfel s-ar relansa campionatul. Celor de la CFR Cluj le-ar conveni si un rezultat de egalitate, dar Univeritatea Craiova nu se poate multumi cu un rezultat de egalitate, astfel ca va iesi la joc, iar oaspetii vor incerca sa puncteze pe contratac. Eu preconizez ca meciul va fi unul spectaculos, cu multe faze de poarta, ambele formatii au in atac jucatori capabili sa marcheze, ambele formatii vor marca cel putin un gol, iar totalul golurilor v fi peste 2.5, pronostic finalambele marcheaza si peste 2.5, GG si peste 2.5
Ce sanse are acest pont sa iasa? 0 0