Lionel Messi, campion mondial cu Argentina, devine primul fotbalist care a câștigat de 8 ori Balonul de Aur. El este al 7-lea campion al lumii care a fost premiat de France Football, la 17 ani distanță de italianul Fabio Cannavaro. Ba mai mult, Lionel Messi devine primul câştigător al Balonului de Aur care nu joacă în Europa. El a fost urmat de Erling Haaland și Kylian Mbappe, jucătorii de la care se așteaptă să domine fotbalul în următorii ani.
Alte premii oferite:
La feminin, câştigătoare a fost Aitana Bonmati. Are 25 de ani, joacă ca mijlocaș central la clubul Barcelona din Liga F și la echipa națională feminină a Spaniei.
Manchester City, cea mai bună echipă masculină. Gruparea antrenată de Pep Guardiola a realizat tripla în sezonul precedent, câștigând Liga Campionilor, Premier League și FA Cup.
Erling Haaland, a câștigat trofeul Gerd Muller. În cadrul Galei premiilor Balonul de Aur, găzduită de Teatrul Chatelet din Paris, norvegianul a primit trofeul pentru cel mai bun marcator din sezonul trecut
Pentru mai multe ponturi gratuite oferite de redacția Pariuri1x2.ro, accesați conturile noastre de Tik Tok, Telegram și Instagram , precum și canalul nostru de YouTube.
Emiliano Martinez a luat trofeul Yashin. Campion mondial, argentinianul a fost desemnat cel mai bun portar al anului.
FC Barcelona, cea mai bună echipă de fotbal feminin. Gruparea catalană este campioana Spaniei și câștigătoarea Ligii Campionilor.
Vinicius Junior, câștigătorul Trofeului Socrates. Acest premiu a fost acordat pentru lupta împotriva rasismului și pentru actele de caritate făcute de brazilian în țara natală.
Jude Bellingham – Trofeul Kopa. Jucătorul de la Real Madrid a primit premiul pentru cel mai bun tânăr fotbalist.
Clasament Balonul de Aur:
1. Lionel Messi (Argentina, 36 ani, PSG, Inter Miami)
2. Erling Haaland (Norvegia, 23 ani, Manchester City)
3. Kylian Mbappe (Franţa, 24 ani, Paris-SG)
4. Kevin De Bruyne (Belgia, 32 ani, Manchester City)
5. Rodri (Spania, 27 ani, Manchester City)
6. Vinicius Jr. (Brazilia, 23 ani, Real Madrid)
7. Julian Alvarez (Argentina, 23 ani, Manchester City)
8. Victor Osimhen (Nigeria, 24 ani, Napoli)
9. Bernardo Silva (Portugalia, 29 ani, Manchester City)
10. Luka Modric (Croaţia, 38 ani, Real Madrid)
11. Mohamed Salah (Egipt, 31 ani, Liverpool)
12. Robert Lewandowski (Polonia, 35 ani, FC Barcelona)
13. Yassine Bounou (Maroc, 32 ani, Sevilla FC/Al-Hilal)
14. Ilkay Gundogan (Germania, 33 ani, Manchester City/FC Barcelona)
15. Emiliano Martinez (Argentina, 31 ani, Aston Villa)
16. Karim Benzema (Franţa, 35 ani, Real Madrid/Al-Ittihad)
17. Hvicea Kvaratselia (Georgia, 22 ani, Napoli)
18. Jude Bellingham (Anglia, 20 ani, Borussia Dortmund/Real Madrid)
19. Harry Kane (Anglia, 30 ani, Tottenham/Bayern Munchen)
20. Lautaro Martinez (Argentina, 26 ani, Inter Milano)
21. Antoine Griezmann (Franţa, 32 ani, Atletico de Madrid)
22. Min-jae Kim (Coreea de Sud, 26 ani, Napoli/Bayern Munchen)
23. Andre Onana (Camerun, 27 ani, Inter Milano/Manchester United)
24. Bukayo Saka (Anglia, 22 ani, Arsenal)
25. Josko Gvardiol (Croaţia, 21 ani, RB Leipzig/Manchester City)
26. Jamal Musiala (Germania, 20 ani, Bayern Munchen)
27. Nicolo Barella (Italia, 26 ani, Inter Milano)
28. Martin Odegaard (Norvegia, 24 ani, Arsenal)
29. Randal Kolo Muani (Franţa, 24 ani, Eintracht Frankfurt/Paris-SG)
30. Ruben Dias (Portugalia, 26 ani, Manchester City)
Pentru biletul zilei și alte ponturi pariuri pe astăzi dar și pe zilele următoare, vă invităm să accesați rubrica noastră de Ponturi. Cele mai bune pariuri sunt pe site-ul Pariuri1X2. În rubrica Video găsiți pastilele Faci Pariu cu Sabin Pîrvan.

