Am profitat de pauza competițională prilejuită de ultimele meciuri programate în preliminariile EURO 2024 și am făcut o analiză a campionatelor importante din Europa până la 13 noiembrie din perspectiva echipelor care la un moment dat făceau legea în competițiile interne și chiar în cupele europene, pentru ca acum să se zbată într-o criză accentuată de rezultate și performanță. În viața fiecărei echipe există ani de glorie, însă uneori apare și reversul medaliei. Motivele declinului sunt diverse, de la finanțarea precară, lipsa inspirației pe piața transferurilor, alegerea greșită a antrenorilor sau chiar alți factori externi de ordin socio-politic. Urmăriți mai jos analiza Betano a echipelor care au cunoscut gloria în fotbalul european, dar care în prezent trăiesc din amintirea succesului de altă dată.
Premier League – Manchester United și Chelsea
Două dintre echipele engleze care au disputat o finală de Liga Campionilor și care au dominat fotbalul englez sunt Manchester United, respectiv Chelsea Londra. Una inspirată de prezența legendarului Sir Alex Ferguson pe banca tehnică, cealaltă de investițiile masive realizate de miliardarul rus Roman Abramovici. Dispariția celor doi din anturajul cluburilor pe care le-au reprezentat a echivalat cu ieșirea acestora din lumina reflectoarelor. Manchester United are 20 de titluri în Anglia, dar pe ultimul l-a obținut în urmă cu un deceniu, în prezent fiind doar pe locul șase departe de lupta la vârful dominat de rivala locală City. De la retragerea lui Sir Alex Ferguson echipa încă nu și-a regăsit o nouă identitate spre înalta performanță, chiar dacă postul de antrenor a fost preluat de nume mari precum Louis van Gaal sau Jose Mourinho. Umbra lui Ferguson încă apasă greu peste Teatrul Viselor.
În cazul celor de la Chelsea căderea este și mai abruptă. De la echipa care i-a adus lui Abramovici marele vis al cuceririi Ligii Campionilor la o echipă de pluton în Premier League lucrurile s-au petrecut aproape cu repeziciunea unei clipe. Chelsea are șase titluri în palmares, ultimul fiind obținut în 2017. Declinul ”albaștrilor” a început odată cu retragerea lui Abramovici de la echipă în primăvara anului 2022, după izbucnirea războiului din Ucraina. Chelsea a încheiat sezonul pe un dezamăgitor loc 12, ratând prezenta în cupele europene, dar nici în noua ediție de campionat nu o duce prea bine. Doar locul zece în Premier League pentru o echipă al cărui lot valorează în prezent 990 de milioane de euro!
Ligue 1 – Olympique Lyon
Pare aproape că nu s-a întâmplat vreodată ca Olympique Lyon să domine campionatul francez când privim la clasamentul actual din Ligue 1. După cele 11 etape derulate din sezonul 2023/24 ultimul loc în ierarhie este ocupat chiar de lyonezi, cu doar 7 puncte. Și pentru ca imaginea dezastrului fostei campioane din Hexagon să fie una completă, Olympique Lyon este singura echipă din prima ligă franceză care a obținut o singură victorie. 1-0 cu Rennes în chiar ultima etapă dinaintea întreruperii campionatului. Vorbim de un club care a cucerit nu mai puțin de șapte titluri consecutive în Ligue 1, între 2001 și 2008, care a ajuns până în semifinalele Ligii Campionilor în 2010 și 2020. În prezent, Lyon luptă pentru salvarea de la retrogradare!
La Liga – FC Sevilla
Într-un campionat dominat de marile forțe Real Madrid și FC Barcelona, a căror hegemonie a fost rareori întreruptă de Atletico Madrid sau CF Valencia, echipa FC Sevilla rămâne o mare dezamăgire pe plan intern. Gruparea andaluză are un singur titlu și acela cucerit în sezonul 1945-46. Sevilla și-a făcut un nume în fotbalul european devenind echipa cu cele mai multe trofee cucerite în Cupa UEFA/Liga Europa – 7 la număr, între 2006 și 2023. Sevilla ocupă doar locul 13 în actualul sezon din La Liga, după disputarea a 13 etape, cu doar două victorii obținute. Sevilla nu o duce mai bine nici în Liga Campionilor, unde are doar două puncte în patru meciuri.
Bundesliga – Borussia Monchengladbach
Echipa care a dominat fotbalul german în anii 70 și care l-a dat pe câștigătorul Balonului de Aur din 1977 (danezul Allan Simonsen) nu reușește să se implice în lupta de la vârful ierarhiei din Bundesliga. Borussia Monchengladbach a cucerit cinci titluri de campioană a Germaniei, însă ultima izbândă datează din anul 1977. Cel mai recent trofeu obținut de către Die Borussen a fost Cupa Germaniei, în 1995. Gladbach a încheiat sezonul trecut pe locul 9, poziție pe care se află și acum după 11 etapei, cu doar trei victorii obținute și un mare zero la golaveraj (23-23). De la ultimul titlu obținut Borussia Monchengladbach a retrogradat în două rânduri, revenind în 1.Bundesliga în anul 2008. De atunci, cea mai bună clasare a fost locul trei în sezonul 2014/15, dar în ultimii patru ani nu s-a clasat mai sus de locul opt.
Serie A – Lazio Roma
De două ori campioană a Italiei, în 1974 și ultima oară în 2000, Lazio trăiește în continuare din amintiri, fiind pe locul zece în clasamentul din Serie A după 12 etape derulate din actualul sezon. De la ultimul Scudetto obținut cu suedezul Sven-Goran Eriksson, când pentru Lazio evoluau vedete ale fotbalului precum Ferbando Couto, Nestor Sensini, Sinisa Mihajlovic, Diego Simeone, Pavel Nedved, Roberto Mancini, Marcelo Salas sau Alen Boksic, pătimașii fani laziali s-au consolat cu patru Cupei ale Italiei și alte trei Supercupe. Cea mai bună clasare pentru Lazio din ultimii ani este locul doi la finalul sezonului 2022/23, când titlul a ajuns în vitrina lui Napoli, o altă mare echipă italiană însetată de rezultate.
Eredivisie – Ajax Amsterdam
Una dintre marile dezamăgiri ale sezonului actual în fotbalul european este Ajax Amsterdam, fosta campioană a Europei ajungând la un moment dat pe ultimul loc în campionatul olandez. ”Lăncierii” au cele mai multe titluri obținute în fotbalul batav (36), fiind singurul club cu trei stele pe tricou, dar în prezent ocupă doar locul 12, cu o zestre de 12 puncte, dintre care șapte obținute în ultimele trei etape odată cu instalarea unui nou antrenor în persoana lui John van’t Schip. Chiar dacă Ajax a cucerit ultimul titlu din Eredivisie în 2022, fanii n-au suportat umilința din actualul sezon și au oprit derby-ul cu Feyenoord, după ce rivala conducea cu 3-0 la pauză. Ajax e departe de primul loc, fiind la 24 de puncte traduse în ”ani lumină” de liderul PSV Eindhoven.
Exemplele de mai sus arată că în fotbal granița dintre glorie și decădere este una extrem de subțire. Fotbalul înseamnă într-adevăr bani și investiții, dar nu se rezumă doar la atât. E nevoie și de o politică de management sănătoasă cu viziune asupra prezentului, dar mai ales cu aplecare spre viitor pentru ca performanța să nu rămână doar o amintire frumoasă în cărțile de istorie.
Joaca la aceasta casa de pariuri si primesti bonus sportiv de 500 lei