Regulament Super12

Regulament de participare – Super12

„Super12” este o competiție care se desfășoară pe o perioadă nedeterminată și este compusă din mai multe etape formate din exact 12 evenimente.
Scopul competiției este de a pronostica corect cele 12 evenimente. Pronosticurile pot fi  oferite doar sub forma 1 , x , 2.
Organizatorii își rezerva dreptul de a modifica oricând și în orice fel regulamentul acestei competiții, fără o informare prealabilă. Participarea la competiție presupune că sunteți de acord cu prezentul regulament.

Acest regulament se citește și acceptă împreună cu Termenii și Condițiile complete ale „Super 12”.

Cine poate participa? ( I )
  1. Participarea în competiție este gratuită și nu se percepe niciun fel de taxă pentru a putea intra în joc. Tot ce trebuie să faceți este să aveți 18 ani împliniți și un cont Super12 pentru a putea adăuga predicțiile dorite.
  2. Dacă faci un cont in aplicația super12 atunci acesta este creat si sincronizat pe pariuri1x2.ro
Premii ( II )
      1. Fondul de premii pentru fiecare etapă este în valoare de 10.000 ron. Acesta poate crește în cazul în care sunt reporturi ale premiilor din alte etape. Reportarea premiilor este hotărâtă exclusiv de organizatorul concursului Super 12.
      2. Premiul se acordă concurentului care pronostichează corect toate meciurile din etapa respectivă. Dacă există mai mulți participanți eligibili pentru acest premiu, premiul se împarte în mod egal între participanți.
      3. Premiul se câștigă cu 12 predicții corecte. Premiul se câștigă și cu 11 sau 10 predicții corecte, dacă sunt evenimente amânate/suspendate sau anulate. Regula reluării meciului în 24 de ore nu se aplică în cazul predictorului Super 12.
      4. În cazul în care într-o etapă se joacă 9 (inclusiv) sau mai puține din evenimente, etapa respectivă din Super 12 este suspendată iar premiul nu este acordat.
      5. Orice participant are posibilitatea de a invita alte persoane să participe la SUPER12. În situația în care un participant invitat a câștigat premiul unei etape, participantul care a trimis invitația respectivului câștigător va primi 10% din valoarea premiului câștigat de participantul invitat.
      6. Pentru a putea primi premiile puse în joc, participanții trebuie să îndeplinească cumulativ următoarele condiții:
        – Să aibă 18 ani împliniți la momentul participării și adresa de email validă
        – Să revendice premiul în cel mult 7 zile după ce au fost contactați
        – Să trimită copii după buletin și extras bancar în termen de 7 zile după ce au fost contactați. Ambele acte trebuie să fie pe numele câștigătorului. În caz contrar, premiul nu se acordă.
        – Semnează Procesul Verbal de acordare a premiului
        – Pun la dispoziția organizatorului un material Video despre participarea și câștigarea premiului și sunt de acord cu folosirea acestui material în scopuri de marketing.
      7. Neîndeplinirea unei condiții, anulează dreptul participantului de a primi premiul. În acest caz, premiul anulat se va împărți în mod egal între câștigătorii ce au îndeplinit toate condițiile.
      8. Se vor acorda premii de consolare nelimitate utilizatorilor care au obținut 11 și 10 predicții corecte, ce constau în pariuri gratuite pe Luck.com în valoare de 100 ron, respectiv 50 ron, iar pentru a putea primi premiile, participanții trebuie să îndeplinească cumulativ următoarele condiții:
        – Să aibă asociat profilului în secțiunea „Conturi asociate” contul de la Luck.com, înainte de încheierea etapei curente
        – Să aibă un cont activ și validat pe Luck.com
      Reguli generale ( III )
      1. Un utilizator poate posta o singură predicție în cadrul unei runde.
      2. Plasarea pronosticurilor pentru fiecare etapă din Super12 se încheie cu 30 de minute înainte de startul primului eveniment.
      3. Un utilizator poate câștigă doar un singur premiu în cadrul unei runde.
      4. Pronosticurile trimise nu pot fi modificate.
      5. Rezultatele care se iau în calcul sunt cele de pe site-urile oficiale ale competițiilor sau de pe site-ul pariuri1x2.ro/livescore
      6. Premiile vor fi creditate în maxim 5 zile lucrătoare de la data semnării și transmiterii procesului verbal și a îndeplinirii condițiilor.
      7. În cazul anulării/amânării/întreruperii unor meciuri/evenimente, acestea vor fi eliminate din calcul.
      8. Orice situație care nu este cuprinsă în regulament este luată de conducerea Super12 și este finală și incontestabilă. Orice decizie cu privire la competiție este finală și incontestabilă.

      Regulament de participare – Cursa Jucătorilor

      Aici vei găsi toate detaliile importante legate de modul de desfășurare al Cursei Jucătorilor. Te rugăm să citești cu atenție acest regulament înainte de a începe să joci.

      Obiective și recompense ( I )

       

      Scopul Cursei Jucătorilor este de a recompensa participanții fideli ai Super12 printr-un top trimestrial, în care se vor acorda premii în funcție de poziția în clasament. De asemenea, se vor acorda premii de consolare nelimitate utilizatorilor care au obținut 11 și 10 predicții corecte.

      ATENTIE! Pentru a intra în posesia premiilor de consolare, cât și a celor din Cursa Jucătorilor, este necesar să aveți un cont activ și validat pe Luck.com și să fie asociat profilului în secțiunea „Conturi asociate” înainte de încheierea etapei/cursei curente.

      Punctele vor fi resetate trimestrial, la sfârșitul fiecărei curse. O cursă poate cuprinde până la 14 etape individuale și consecutive.

      Acumularea punctelor
      1. Participanții vor acumula puncte în funcție de numărul de pronosticuri corecte date în etapa curentă. Fiecare pronostic corect va aduce un punct în balanța jucătorului.
      2. Când un utilizator joacă etape consecutive, acesta va primi puncte suplimentare printr-un sistem de multiplicare a punctelor acumulate în etapa, din predicțiile corecte făcute. Sistemul intră în vigoare de la a treia etapă jucată, crescând cu 0.1x pentru fiecare etapă consecutiva în care participă. Multiplicatorul începe cu o valoare de 0.1x și poate ajunge până la un maxim de 0.5x.
        – Să luăm ca exemplu un utilizator care deja a participat la două etape. El este deja eligibil pentru Cursa Jucatorilor si în acest caz, multiplicatorul său în prima etapa va fi de 0.1x. La a 2-a etapă consecutivă jucată utilizatorul va primi un multiplicator de 0.2x. La următoarea etapă consecutivă jucată, multiplicatorul va fi de 0.3x, și așa mai departe. Dacă un jucător nu joacă o etapă, valoarea multiplicatorului revine la minimul de 0.1x. Multiplicatorul este aplicat la numărul de puncte acumulate în etapa curentă și va fi menținut în cursele viitoare.
      3. Un utilizator are posibilitatea de a invita prieteni în aplicație. În schimb, acesta va primi un bonus în valoare de 10% din punctele adunate de persoana recomandată în etapa curentă.
      4. Un utilizator va primi puncte extra și dacă accesează zilnic aplicația și deschide “Cadoul Zilei”. Cadoul zilnic este disponibil doar dacă utilizatorul a adăugat o predicție în etapa curentă. Valoarea cadoului va fi aleatorie între 0.10 și 1 punct.
      5. În plus, un utilizator va primi 1 punct în fiecare săptămână dacă își partajează predicția pe rețelele de socializare.

      Dispoziții finale

      Regulamentul poate suferi modificări în funcție de actualizări și îmbunătățiri aduse jocului. Participanții vor fi informați despre orice schimbări prin intermediul aplicației sau website-ului oficial.

      Toate deciziile luate de organizatori în legătură cu Cursa Jucătorilor sunt finale și nu pot fi contestate.

      […]

Lasa un comentariu