O noua emisiune de astăzi, la B1 TV: Radu Banciu si Dan Bara te invita la ”Unșpe metri ”

Proiectul, anunțat de Radu Banciu în urmă cu ceva vreme, devine realitate. Începând cu săptămâna viitoare, zilnic, de luni până vineri, între orele 16:00 – 17:00, echipa formată din Radu Banciu și Dan Bâră te invită la un altfel de talk-show despre sport, dar nu numai.

O emisiune cu ”sare si piper”

”Sigur, vom despica actualitatea sportivă, sperăm să o facem într-un mod care nu există azi la televiziunile de sport: adică o discuţie relaxată pe teme de sport şi, sigur, cu sarea şi piperul aduse de noi de acasă, adică nu de aici din studio, în sensul în care putem să trecem peste nişte bariere şi într-adevăr să vedem lucrurile dacă nu aşa cum sunt, măcar aşa cum le vedem. Anunţasem la un moment dat că vom muta emisiunea de la radio pe tv şi acum, dacă tot avem ocazia, s-au mai liniştit apele în politică. Sport, politică şi alte delicateţuri cărora nu o să le dăm deocamdată un nume, o să-l stabilim săptămâna viitoare” a declarat jurnalistul.

Radu Banciu și Dan Bara interacționează seară de seară, în cele câteva minute premergătoarea emisiunii ”Un Pont pe Zi”, transmisă Live pe B1 TV, imediat după terminarea programului ”Lumea lui Banciu”. Acum lucrurile se vor schimba: ”Vom vorbi de meciuri mai relaxat decât în astea 2-3 minute când ni se urlă în căşti că trebuie să plecăm.” a spus Radu Banciu.

Dan Bâra: ”Era nevoie de o astfel de emisiune”

Referitor la ”Unșpe metri”,  Dan Bâra a spus: ”Era nevoie de o astfel de emisiune! Lucrez de peste 20 de ani în presa sportivă, dar până acum nu am avut niciodată posibilitatea de a mă angrena și de a realiza un astfel de proiect. La ”Unșpe metri” vom vorbi liber despre ceea ce credem noi despre sport si ce înseamnă sportul în ziua de astăzi. Tonul va fi vesel, dar nu și moderat, într-o ora de discuții dezinhibate. Pariurile? Acestea vor trece în plan secund până la miezul nopții și la startul emisiunii ”Un Pont pe Zi”, pe care o prezint alături de Sabin Pîrvan, dar nu vor fi complet neglijate”.

”Un Pont pe Zi” continuă în același ritm

Emisiune ”Unșpe metri” vine în completarea ofertei sportive a postului B1 TV și a programului ”Un Pont pe Zi”. Prezentată de Dan Bâra și Sabin Pîrvan, de luni, până vineri, începând cu ora 24, emisiunea de pariuri sportive va continua în același ritm și pe aceleași coordonate, având o țintă clară: Împreună, spre câștig!


500 RON BONUS la prima depunere

Primesti 100% din depunerea efectuata pana la 500 RON

Cel mai bun bonus este aici! 500 lei special prin Pariuri1x2

Joaca la aceasta casa de pariuri si primesti bonus sportiv de 500 lei

 

Ti-a placut aceasta stire? 0 0


Comments 1

Lasa un comentariu