Dinamo București – FCSB, va avea loc duminică de la ora 20:00. „Derby de România” va conta pentru penultima etapă a sezonului regular al Ligii 1 și se va disputa pe „Național Arena” într-o atmsoferă ce se anunță a fi incendiară.
Urmareste pagina noastra de Facebook!
„Câinii” joacă pentru fani!
Condmanați la play-out pentru al treilea an la rând, „câinii” își propun victoria pentru a mai slava ceva din acest sezon și de a le răsplăti încrederea și atașamentul fanilor, care efectiv au băgat mâna în buzunar pentru a le plăti salariile jucătorilor, știut fiind faptul că recent fanii au devenit oficial acționari la Dinamo.
Presiunea este pe FCSB!
Angrenată în lupta pentru titlu „roș-albaștrii” pot profita de semieșecul celor de la CFR Cluj, 0-0 în „Gruia” cu Viitorul, și se pot apropia la doar trei lungimi cu o etapă înaintea finalului sezonului regular. Misiunea elevilor lui Bogdan Argeș Vintilă se anunță a fi însă infernală, chiar dacă la acest meci, FCSB va fi susținută după foarte mult timp de suporteri, galeria anunțându-și prezența la meci. Și asta pentru că „roș-albaștrii” vin după o remiză total neașteptată, scor 0-0 cu Academica Clinceni, rezultat care le-a afectat moralul.
Urmareste live desfasurarea tuturor evenimentelor pe LiveScore Pariuri1x2.ro
De partea cealaltă, Dinamo vine după un eșec care i-a fost fatal runda trecută cu FC Voluntari, scor 2-1, rezultat care i-a condamnat pe „câini” la un nou szon de play-out. Înaintea partidei cu Dinamo, FCSB este pe locul trei în clasamentul Ligii 1, cu 43 de puncte, în timp ce Dinamo se află pe locul 9 cu 31 de puncte.
Utimele patru confruntări directe s-au terminat nedecis, remizele fiind spectaculoase și cu goluri de ambele părți.
Echipe probabile Dinamo București – FCSB:
Dinamo: Piscitelli – Kostrna, Puljic, M. Popescu, Grigore – Răuţă, Mrzljak – Sorescu, Fabbrini, Moldoveanu – Perovic
FCSB: Bălgrădean – Creţu, Planic, Cristea, Soiledis – Olaru, Filip, Moruţan – Tănase – Man, Coman
Beneficiaza de 100% BONUS DE REÎNCĂRCARE la Betano
- Deschide-ti un cont la Betano accesand ACEST LINK.
- Fă o depunere pe Betano.com (de minim 20 lei) și vei primi un bonus de 100%. Mai exact: depui 20 lei, primesti in plus 20 lei. Depui 500 lei, primesti alti 500 de lei din partea agentiei.
- Bonusul va fi activat în contul tău imediat după depunere. Nu trebuie să folosești nici un „cod special” la depunere.
- Poti incepe sa pariezi! Utilizeaza bonusul conform termenilor si conditiilor Betano si acumuleaza profit