Nadal – Dimitrov: Ne triplam investitia cu ajutorul bulgarului!

Rafael Nadal si Grigor Dimitrov se intalnesc in semifinalele turneului ATP de la Acapulco, Mexic. Confruntarea se va disputa sambata, nu inainte de ora 06:00.


Intalniri directe

Cei doi jucatori s-au mai intalnit de 13 ori pana in prezent, bilantul fiind unul zdrobitor, in favoarea ibericului, care are 12 victorii. Singura victorie a lui Dimitrov a venit in 2016, pe hard-ul de la Beijing, cu scorul de 6-2, 6-4.


Rafael Nadal (2 ATP)

Numarul 2 mondial se afla la doar al doilea turneu oficial din acest sezon. Primul a fost Australian Open, acolo unde Rafa a ajuns pana in faza sferturilor de finala, fiind eliminat de Dominic Thiem (4 ATP), cu scorul de 7-6, 7-6, 4-6, 7-6. Intre Melbourne si Acapulco, Nadal a participat si la un eveniment caritabil, Match for Africa. Acolo l-a avut ca adversar pe marele sau rival, Roger Federer. Cei doi au cautat sa impresioneze publicul, insa au avut si momente de joc in care au oferit un tenis extrem de competitiv. Elvetianul s-a impus in decisiv, cu scorul de 6-3.

La Acapulco, turneu pe care Nadal l-a mai castigat in 2005 si 2013, acesta a avut un parcurs fara greseala pana in penultimul act. Acesta a trecut pe rand de Pablo Andujar (54 ATP – 6-3, 6-2), Miomir Kecmanovic (50 ATP – 6-2, 7-5) si Soonwoo Kwon (76 ATP – 6-2, 6-1).

Grigor Dimitrov (22 ATP)

Grigor Dimitrov are parte de un nou sezon dezamagitor, semifinala de la Acapulco fiind cel mai bun rezultat din 2020. Bulgarul a trecut in prima runda de Damir Dzumhur (109 ATP – 6-3, 6-3), pentru ca in turul urmator sa il invinga in trei seturi pe Adrian Mannarino (42 ATP – 6-7, 6-2, 7-6). Partida din faza sferturilor de finala i-a adus acestuia un duel cu elvetianul Stan Wawrinka (16 ATP). Grigor a dominat acea confruntare, una pe care a reusit sa o castige cu un dublu 6-4. Returul bulgarului a facut diferenta, cu 62% puncte castigate pe serviciul secund al elvetianului.

Dimitrov este si el un fost campion al Open-ului mexican. In 2014, acesta s-a impus in ultimul act in fata sud-africanului Kevin Anderson, cu scorul de 7-6, 3-6, 7-6.


Pariaza ponturile la Betano si ai un bonus de 500 LEI!


Sambata, 06:00: Rafael Nadal (2 ATP) – Grigor Dimitrov (22 ATP)
Cote Betano: 1.10 – 6.40

Chiar daca Nadal domina in ceea ce priveste numarul de victorii obtinut in duelurile directe, bulgarul s-a tinut tare in meciurile jucate pe „rapid”. Grigor a castigat set in fiecare partide directa disputata pe hard. Acesta a aratat o forma excelenta in fata lui Wawrinka, un adversar de top, si ne asteptam sa ii faca viata grea si lui Nadal.

Dimitrov cu handicap de +5,5 game-uri – Cota 1.62 la Betano
Dimitrov cu handicap de +1,5 seturi – Cota 2.80 la Betano



Urmareste Live desfasurarea evenimentului/evenimentelor pe LiveScore Pariuri1x2.ro!


Urmareste pagina noastra de Facebook!

Ce sanse are acest pont sa iasa? 0 3


Lasa un comentariu