Pariuri fotbal » Viitorul Pandurii Tg. Jiu – Rapid București » „Giuleștenii” încep din prima etapă asaltul la promovare!

Viitorul Pandurii Tg. Jiu – Rapid București va avea loc duminică pe stadionul „Municipal” din Tg. Jiu de la ora 13:00 confruntarea urmând a conta pentru prima rundă a noului sezon competițional al Ligii secunde. 1.60 este la Superbet cota pentru o victorie a giuleștenilor.

Viitorul Pandurii Tg. Jiu – Rapid București
Cote Superbet: 5.30 3.75 1.60
         
Cele două formații se vor afla pentru a doua oară în istorie față în față, Viitorul impunându-se sezonul trecut în „Regie” în fața giuleștenilor cu 2-1 într-un meci disputat în prima jumătatea turului de campionat. Returul dintre cele două nu a mai avut loc ca urmare a întreruperii sezonului cauzată de pandemia de coronavirus. În urma deciziei FRF de a organiza play-off de promovare, Viitorul a intrat în vacanță având în vedere că nu se afla ca Rapidul, printre primele șase clasate în momentul întreruperii campionatului.

La Viitorul vom consemna debutul pe banca tehnică a lui Flavius Stoican, care a fost „uns” principal al gorjeinilor în urmă cu o săptămână. De partea cealaltă și „giuleștenii” pleacă la drum în încercarea de a reveni pe prima scenă fotbalistică a țării cu un nou antrenor, Adrian Iencsi luându-i locul pe bancă lui Dan Alexa care după despărțirea de „alb-vișinii” a ales să meargă în Banat la ASU Poli Timișoara unde va îndeplini funcția de manager general.

Dacă gorjenii au fost foarte modești în perioada de mercato din această vară, în schimb odată cu Adrian Iencsi în Giulești a revenit mijlocașul Raul Costin, iar din Liga 1 au fost aduși pentru acrete valoarea lotului  fundașul central Crișan de la Astra și trei jucători de la FC Voluntari (n.r. fundașul Leasă, mijlocașul ofensiv Daniel Benzar și atacantul Țîră).

Urmareste-ne pe Facebook si Instagram!  Aboneaza-te și la canalul nostru de YouTube!

„Giuleștenii” pleacă clar cu prima șansă la victorie și având în vedere desfășurarea acestui sezon care se dispută într-un nou format iar pentru „alb-vișinii” este foare important să plece cu dreptul în acest campionat pentru că în nou format al Ligii secunde, economia punctelor puse în joc în orice meci este importantă, fiecare duel putând fi considerat pe bună dreptate a fi o finală.

Pariuri fotbal » Viitorul Pandurii Tg. Jiu – Rapid București
X2 și peste 1.5 goluri – cota 1.51 la Superbet
         


Cum pot incasa bonusul Superbet?

  1. Trebuie sa-ti deschizi acum un cont la Superbet de pe acest link. Imediat dupa ce ti-ai deschis contul, beneficiezi de bonusul de bun-venit Superbet: 500 lei pentru pariurile tale!
  2. Bifeaza acordul de marketing in momentul inregistrarii. Doar astfel devii eligibil pentru promotiile Superbet.
  3. Activeaza-ti contul.

Ce sanse are acest pont sa iasa? 3 0


Lasa un comentariu