Pariuri fotbal: Progresul Spartac – CSA Steaua, va avea loc miercuri de la ora 17:00, partida contând pentru faza a II-a a ediției 2021-2022 a Cupei României.
„Militarii” își încep la mijlocul acestei săptămâni aventura în Cupa României, competiție în care Dan Oprița își propune un parcurs cât mai lung. În Liga secundă, CSA Steaua merge „ceas” având trei victorii din tot atâtea posibile, fiind pe locul 2, lider fiind Unirea Slobozia cu un golaveraj superior.
Primul hop de care „roș-albaștrii” trebuie să treacă în încercarea de a accede în următoarea fază a Cupei României, programată săptămâna viitoare, este Progresul Spartac. În sezonul precedent, în care „militarii” au reușit să promoveze, Progresul, formație care îîncă nu a încpeut competiția în Liga a 3-a, a avut un tur foarte slab, însă a surprins în mod plăcut în retur reușind să câștige toate meciurile, excepție făcând duelul cu CSA Steaua, scor 2-0.
Echipa lui Daniel Oprița este net superioară și favorită la accederea în următorul tur al Cupei României, iar prezența la acest meci în număr mare a „Sudiștilor”, va constitui un avantaj în plus pentru „militari”, care vor încerca să facă și spectacol pentru a-și mulțumi exigenții fani.
Urmareste live meciul pe LiveScore Pariuri1x2.ro
Peste 2.5 goluri – cota 1.42
2/2 – cota 1.95
Urmareste-ne pe Facebook si Instagram! Aboneaza-te și la canalul nostru de YouTube!
CS Cârcea – ACSO Filiaşi 0-3
FC Avrig – FC Braşov 2-7
Kids Tâmpa Braşov – SR Braşov 7-8 (d.pen.)
CSM Jiul Petroşani – Gilortul Târgu Cărbuneşti 6-1
CS Hunedoara – CSM Deva 5-3 (d.pen.)
Progresul Ezeriş – CSC Ghiroda şi Giarmata Vii 2-1
CSC Dumbrăviţa – Şoimii Lipova 0-1
Avântul Periam – Progresul Pecica 2-1
Lotus Băile Felix – Crişul Chişineu Criş 0-1
Foresta Tileagd – CA Oradea 0-5
CSM Satu Mare – Minaur Baia Mare 0-2
Progresul Şomcuta Mare – Gloria Bistriţa-Năsăud 2-3
Sportul Şimleu Silvaniei – SCM Zalău 0-1
Sportul Beclean – Unirea Dej 1-3
Sănătatea Cluj – Sticla Arieşul Turda 3-2
Voinţa Stremţ – Industria Galda 1-0
Metalurgistul Cugir – CS Comunal Şelimbăr 1-2
Unirea Ungheni – Avântul Reghin 4-2
CS Dante Botoşani – Foresta Suceava 3-1
Şomuz Fălticeni – Bucovina Rădăuţi 3-0
Ştiinţa Miroslava – CSM Ceahlăul Piatra Neamţ 10-9 (d.pen.)
Sporting Juniorul Vaslui – Huşana Huşi 1-2 (d.prel.)
Sporting Lieşti – SC Oţelul Galaţi 0-4
Viitorul Curiţa – AFC Odorheiu Secuiesc 0-4
Inizio Focşani – CSM Focşani 0-2
Recolta Gheorghe Doja – Viitorul Ianca 1-0
Metalul Buzău – CSM Râmnicu Sărat 2-0
Dunărea Ciocăneşti – Agricola Borcea 3-5
SC Popeşti Leordeni – CS Afumaţi 4-3
Asalt Bucureşti – CS Tunari 1-7
CSM Alexandria – Sporting Roşiori 1-3 (d. pen.)
CSO Plopeni – CS Blejoi 4-1
Flacăra Moreni – FC Pucioasa 0-2
Sparta Râmnicu Vâlcea – Unirea Bascov 1-2 (d. prel.)
Viitorul Dăeşti – Vediţa Coloneşti 0-1
CS Năvodari – Axiopolis Sport Cernavodă 3-0 *)
*) nu s-a disputat, Axiopolis s-a desființat
Miercuri, 18 august 2021
ora 17:00 Progresul Spartac – CSA Steaua 6.60 4.90 1.36
ora 17:30 Sportul Chișcani – Dacia Unirea Brăila 15.00 6.20 1.15
Beneficiaza de 100% BONUS DE REÎNCĂRCARE la Betano
- Deschide-ti un cont la Betano accesand ACEST LINK.
- Fă o depunere pe Betano.com (de minim 20 lei) și vei primi un bonus de 100%. Mai exact: depui 20 lei, primesti in plus 20 lei. Depui 500 lei, primesti alti 500 de lei din partea agentiei.
- Bonusul va fi activat în contul tău imediat după depunere. Nu trebuie să folosești nici un „cod special” la depunere.
- Poti incepe sa pariezi! Utilizeaza bonusul conform termenilor si conditiilor Betano si acumuleaza profit.

