Pariuri fotbal: Sassuolo – AS Roma, va avea loc duminică, 13 februarie, de la ora 19:00, duelul urmând a conta pentru runda 25 din Serie A. În tur, AS Roma s-a impus cu scorul de 2-1.
Cele două formații sunt despărțite de 10 lungimi în clasament înaintea duelului de duminică. Echipa lui Vlad Chiricheș, anunțat titular în acest meci, abordează confruntarea de pe locul 12 cu 29 de puncte, în timp ce „giallorossii” se află pe locul 7 cu 39 de puncte.
Echipa lui Jose Mourinho vine după un eșec înregistrat la mijlocul acestei săptămâni la Milano cu Inter în sferturile de finală ale Cupei Italiei, scor 2-0, competiție pe care însă „The Special One” nu a pus mare preț, obiectivul în acest sezon fiind clasarea pe un loc care să le permită elevilor săi participarea la startul ediției viitoare a Champions League. Și nu ar fi deloc imposibil ca AS Roma să se claseze la finalul sezonului în „top 4”, diferența în acest moment față de Juventus, formație aflată pe locul 4, fiind de șase lungimi. În Serie A, echipa lui Mourinho pare să fi depășit momentele dificile cauzate de cele două eșecuri consecutive cu AC Milan în deplasare (3-1) și Juventus pe teren propriu (4-3), reușind să lege trei meciuri consecutive fără eșec, victorii cu Cagliari acasă (1-0) și Empoli în deplasare (4-2) și remiză albă pe „Olimpico” cu Genoa.
Urmareste live meciurile din Liga 1 pe Livescore Pariuri1x2.ro.
La fel ca și AS Roma și Sassuolo a prăsit Cupa Italiei la mijlocul acestei săptămâni, cedând cu 2-1 disputa din deplasare cu Juventus. Nici în campionat, Chiricheș & co nu trec prin cea mai bună perioadă, fiind în pierdere de turație având în vedere că au un singur succes în ultimele șapte etape, cu Empoli în deplasare (5-1), în celelalte partide împărțindu-și în mod egal remizele și înfrângerile.
Ambele formații au ceva probleme de efectiv pentru duelul de duminică. Gazdele nu vor conta pe Raspadori și Scamacca, ambii suspendați, Obiang, Romagna și Djuricic, toți trei accidentați. De partea cealaltă, Mourinho nu-i va avea la dispoziție pe Zaniolo care este suspendat în urma eliminării suferite runda trecută în prelungirile partidei cu Genoa și Spinazzola, accidentat.
AS Roma pleacă cu prima șansă la victorie în acest meci, însă Sassuolo este un adversar care pe teren propriu poate pune probleme oricărei echipe. Vom evita pariurile de tipul 1,X,2 și vom miza pe goluri, selecția „ambele marchează și peste 2.5 goluri în meci” fiind câștigătoare în 4 din ultimele 5 „directe”.
Pentru alte pronosticuri pe astăzi dar și pe zilele următoare, vă invităm să accesați rubrica noastră Ponturi de pe site-ul Pariuri1X2.ro. În rubrica Video găsiți înregistrări din emisiunea Un Pont pe Zi, dar și pastilele Faci Pariu cu Sabin Pîrvan.
Echipe probabile Sassuolo – AS Roma:
Sassuolo: Consigli – Toljan, Chiriches, Ferrari, Kyriakopoulos – Frattesi, Maxime Lopez, Matheus Henrique – Berardi, Hamed Traore, Defrel
AS Roma: Rui Patricio – Mancini, Smalling, Ibanez – Karsdorp, Cristante, Oliveira, Maitland – Mkhitaryan – Felix, Shomurodov
H2H & Info
- 5 victorii și 6 înfrângeri are AS Roma în deplasare în acest sezon în Serie A (golaveraj 23-18)
- 3 victorii, 4 remize și 5 înfrângeri a înregistrat Sassuolo în acest sezon în Serie A (golaveraj 15-19)
- AS Roma a câștigat 5 din ultimele 10 „directe”, Sassuolo bifând un succes, celelalte patru dueluri terminându-se nedecis
- Selecția „ambele înscriu și peste 2.5 goluri” a fost „verde” în 4 din ultimele 5 „directe”
Beneficiaza de 100% BONUS DE REÎNCĂRCARE la Betano
- Deschide-ti un cont la Betano accesand ACEST LINK.
- Fă o depunere pe Betano.com (de minim 20 lei) și vei primi un bonus de 100%. Mai exact: depui 20 lei, primesti in plus 20 lei. Depui 500 lei, primesti alti 500 de lei din partea agentiei.
- Bonusul va fi activat în contul tău imediat după depunere. Nu trebuie să folosești nici un „cod special” la depunere.
- Poti incepe sa pariezi! Utilizeaza bonusul conform termenilor si conditiilor Betano si acumuleaza profit.

