Pariuri fotbal: FC Argeș – Universitatea Craiova, va avea loc vineri, de la ora 21:00. Partida din „Trivale” va conta pentru runda a 13-a din SuperLigă și va fi arbitrată de Marian Barbu din Făgăraș.
Urmărește live meciurile din SuperLiga pe Livescore Pariuri1x2.ro.
Cele două formații abordază duelul din „Trivale” cu stări de spirit total diferite, gazdele fiind pe locul 11 cu 13 puncte, în timp ce oaspeții ocupă locul 6 cu 18 puncte, având și un meci mai puțin disputat.
FC Argeș nu se află în cea mai bună perioadă, venind după o serie de patru eșecuri consecutive în campionat. Or parcursul din acest sezon, dar mai ales jocul echipei, este departe de așteptările celor care conduc destinele grupării din Trivale, Andrei Prepeliță primind ultimatum, zilele sale pe banca tehnică a „vulturilor” fiind numărate. Practic sunt șanse foarte mari ca duelul cu oltenii să fie ultimul pe banca piteștenilor pentru „Prepe”. Bine, asta în cazul în care Universitatea pleacă cu toate punctele puse în joc. E drept însă că nici remiza nu-i garantează lui Prepeliță postul.
De partea cealaltă, cu 18 puncte în clasament, dar și un meci mai puțin disputat, restanța din runda a 6-a din deplasare cu Chindia, Universitatea Craiova ocupă locul 6, ultimul care duce în play-off. Ce-i drept, oltenii vin după un semieșec pe teren propriu, scor 1-1 cu FC Voluntari, însă trupa pregătită de Mirel Rădoi este în grafic pentru atingerea primului obiectiv al sezonului, „top 6”.
Pentru mai multe ponturi gratuite oferite de redacția Pariuri1x2.ro, accesați conturile noastre de Tik Tok, Telegram și Instagram , precum și canalul nostru de YouTube.
X2 și 1-4 goluri – cota 1.44
Universitatea câștigă minim o repriză – cota 1.51
Echipe probabile: FC Argeș – Universitatea Craiova
FC Argeș: Straton – Tofan, Constantin, Cestor, Vianna – Colli, Alceus – Jakolis, Isfan, Calcan – Garita
Universitatea Craiova: Lazar – Hanca, Papp, Silva, Mitrea, Bancu – Crețu, Screciu, Nistor – Markovic, Ivan
Beneficiaza de 3000 RON BONUS la primele trei depuneri la Luck.
- Deschide-ti un cont la Luck accesand ACEST LINK.
- Prima depunere: 20% până la 1.000 RON
- A doua depunere: 30% până la 1.000 RON
- A treia depunere: 50% până la 1.000 RON


