Hibernian – Livingston, partidă contând pentru etapa a 18-a din Premiership, eșalonul de elită al Scoției, se va disputa sâmbătă, 24 decembrie, începând cu ora 16:00.
S 16:00 Hibernian – Livingston
Cote Luck.com: 1 – 1.82 x – 3.35 2 – 4.10
Sezon ciudat, până în prezent, pentru Hibs. Echipa sufere de o lipsă acută de continuitate în rezultate pozitive, alternanțele între seriile bune și cele foarte slabe, fiind frapante.
Startul a fost tare, formația antrenată de Lee Johnson (ex-Bristol, Sunderland și Barnsley), reușind să adune 17 puncte în primele 9 runde, un parcurs ce a ancorat-o bine în topul 6 al clasamentului. A urmat însă o perioadă neagră, cu 7 înfrângeri în ultimele 8 runde. Seria a fost spartă de un succes clar, cu St.Mierr, scor 3-0 pe teren proriu, acolo unde Hibernian a bifat de altfel 14 din cele 20 de puncte stagionale și 12 reușite în 8 meciuri jucate.
După pauza dictată de Mondial, putem spune că s-a remarcat o schimbare pozitivă în jocul echipei. La Rangers, weekendul trecut, Hibs a pierdut încă o dată, reușind totuși să marcheze de două ori și să conducă cu 2-1 la pauză. Nu multe formații din Scoția se pot lăuda cu astfel de semi-performanțe pe ”Ibrox Park”.
Echipele probabile:
La gazde va lipsi Boyle, vârful australian cu 6 reușite în actualul campionat. Este așteptat să prindă minute Aiden McGeady, experimentatul fost internațional irlandez fiind refăcut după o accidentare.
Livingstone nu va conta nici în acest joc pe Tom Parkes, fostul jucător al lui Leicester fiind în continuare accidentat.
Hibernian:
Marshall; Cadden, Bushiri, Hanlon, Cabraja; Magennis, Porteous, Newell, Campbell; Youan, Nisbet
Livingston:
Konovalov; Devlin, Fitzwater, Obileye, Longridge, Montano; Kelly, Omeonga, Kelly, Penrice; Nouble
Concluzii
Dacă Hibernian va reuși să înregistreze sau nu o victorie sâmbătă după amiază, contra lui Livingston, formație de calibru apropiat, este greu de spus. Forma gazdelor ne transmite să fim precauți în ceea ce privește pariurile clasice sau șansa dublă pe gazde. Însă cele 22 de goluri primite de Livingston, 14 în 8 partide ”afară”, rezultatele din confruntările directe, în care echipa din Edinburgh a marcat constant, ne fortifică încrederea într-un alt tip de pariu. Eu voi merge pe varianta 1-2 goluri marcate de Hibernian, pont ce ar fi fost ”verde” în 11 din cele 17 partide jucare de ”verzi” în acest sezon, inclusiv în disputa tur, pierdută în deplasare cu scorul de 1-2.


