România vs Israel, Ponturi Pariuri Fotbal Calificări Euro 2024, 09.09.2023

Ponturi Pariuri »» România vs Israel se va disputa sâmbata, 9 septembrie, incepand cu ora 21:45 în etapa a 5-a din cadrul claificărilor pentru Euro 2024. Partida se va juca pe Arena Nationala din București și va fi condusă de la centru de slovenul Slavko Vincic.

Precedentele două partide directe oficiale au avut loc în sezonul 1994-95, în preliminariile pentru Campionatul European din 1996. Tricolorii s-au impus cu 2-1 pe teren propriu și au remizat 1-1 în fieful adversarei. De atunci, aceste două grupări s-au mai întâlnit de 5 ori în meciuri amicale, Israel impunându-se în primele trei partide, România câștigând în 2018, iar în martie 2022 a fost 2-2.

Echipa noastră a debutat în cadrul acestor preliminarii cu două victorii, 2-0 în Andorra și 2-1 acasă cu Belarus. Apoi, reprezentativa lui Edi Iordănescu a înregistrat două remize, 0-0 în Kosovo și 2-2 în Elveția. Astfel, România are un total de 8 puncte, cu două mai puțin ca lidera Elveția, dar cu un punct peste Israel și cinci peste Belarus și Kosovo.

Obiectivul lui Iordănescu pentru dubla cu Israel și Kosovo pare clar, minim 4 puncte din următoarele două jocuri și de preferat succesul să vină cu Israel. Apoi cu încă 6 puncte în octombrie din dubla cu Belarus și Andorra, am evita emoțiile pe finalul preliminariilor când vom avea două meciuri grele, în deplasare cu Israel și acasă cu Elveția.

Revenind la partida de sâmbătă, punctăm faptul că Vlad Chiricheș, Dennis Man și Raul Opruț, fundașul stânga de la Kortrijk sunt accidentați și nu au fost convocaț de Edi Iordănescu. În schimb, apar și două nume în premieră: fundașul central Bogdan Racovițan de la Rakow și atacantul de la CFR Cluj, Daniel Bîrligea. Revine și Ianis Hagi, proaspăt transferat la Alaves.

Pentru mai multe ponturi gratuite oferite de redacția Pariuri1x2.ro, accesați conturile noastre de Tik Tok, Telegram și Instagram , precum și canalul nostru de YouTube.

De partea cealaltă, gruparea vizitatoare a adunat un singur punct în primele două runde ale calificărilor, 1-1 pe teren propriu cu Kosovo și înfrângere cu 3-0 în Elveția. Pentru reprezentativa antrenată de Alon Hazan au urmat două victorii logice, 2-1 acasă cu Andorra și tot 2-1 la Budapesta cu Belarus. Astfel, cu 7 puncte, Israel ocupă locul al 3-lea, la o lungime distanță de România.

Cu siguranță cel mai periculos jucător al oaspeților este Manor Solomon. Jucătorul de bandă stângă a fost transferat în această vară de Tottenham, iar Spurs a plătit 18 milioane de euro pentru el. Alți fotbaliști importanți din lotul oaspeților ar fi atacantul Weissman de la Granada, mijlocașul Gloukh de la Leipzig și Abada, extrema dreapta care evolueaza la Celtic.

H2H & Info
Echipe probabile:

România: H. Moldovan – Cr. Manea, Drăgușin, A. Burcă, Bancu – Olaru, R. Marin, N. Stanciu – I. Hagi, Alibec, Mihăilă
Israel: GGlazer – Dasa, Vitor, Goldberd, R.Revivo – Dor Peretz, Lavi, Gloukh – Solomon, Turgeman, Abada.

Este un meci extrem de important în lupta pentru locul secund și sunt șanse mari să asistăm la un duel tensionat. În plus, punctăm faptul că echipa oaspete are jucători de calitate în ofensivă, dar defensiva nu este una foarte sigură. Israel a primit gol în toate cele 4 etape, chiar și pe teren propriu de la Andorra. În aceste condiții, mizăm pe un superpariu de la Superbet. Peste 1.5 goluri și peste 3.5 cartonașe este pariul nostru la o cotă de 1.70.

Ponturi pariuri fotbal » S. 21:45 România vs Israel
Peste 1.5 goluri și peste 3.5 cartonașe: Cota 1.70 la Superbet
Pariaza la Superbet. Ai BONUS de pana la 500 de RON la prima depunere!

Pentru biletul zilei și alte ponturi pariuri pe astăzi dar și pe zilele următoare, vă invităm să accesați rubrica noastră de Ponturi. Cele mai bune pariuri sunt pe site-ul Pariuri1X2. În rubrica Video găsiți pastilele Faci Pariu cu Sabin Pîrvan.


Cum pot incasa bonusul Superbet?
1.Trebuie sa-ti deschizi acum un cont la Superbet de pe acest link. Imediat dupa ce ti-ai deschis contul, beneficiezi de bonusul de bun-venit Superbet: 500 lei pentru pariurile tale!
2. Bifeaza acordul de marketing in momentul inregistrarii. Doar astfel devii eligibil pentru promotiile Superbet.
3. Activeaza-ti contul.

 

 

Ce sanse are acest pont sa iasa? 0 1


Lasa un comentariu