Dinamo – CFR Cluj, va avea loc duminică, 8 octombrie, de la ora 21:30 pe stadionul „Național Arena” din Capitală, confruntarea urmând a se disputa în cadrul rundei a 12-a din SuperLigă. Partida va fi arbitrată de Ovidiu Hațegan.
Urmărește live SuperLiga pe Livescore Pariuri1x2.ro.
Cele două formații au obiective diametral opuse în acest campionat. Aflați pe locul 15 cu 8 puncte, „câinii” vor lupta pentru a evita retrogradarea. La revenirea în SuperLigă, „alb-roșii” nu au reușit să se ridice la nivelul așteptării fanilor, victoriile cu emoții obinute cu FC Botoșani pe teren propriu (1-0) și FC Voluntari în deplasare (3-2), fiind singurele din acest campionat. Pe lângă cele două succese, „câinii” au mai smuls puncte din disputele cu „U” Cluj din deplasare și Petrolul acasă, ambele la „indigo”, scor 1-1, fiind cu 8 puncte la două lungimi distanță de „lanterna” SuperLigii pe care se află FC Botoșani. De notat ar fi că băieții lui Ovidiu Burcă vin după ce au suferit eșecuri pe linie în ultimele patru reprezentații din SuperLigă.
De partea celaltă, CFR Cluj vine după victoria bifată la mijlocul acestei săptămâni pe teren propriu în restanța cu Sepsi OSK, scor 3-0. Cu acest succes, „ardelenii” au redus la doar un punct ecartul de FCSB, punând presiune pe vicecampioană. Cu 25 de puncte, trupa lui Andrea Mandorlini este în grafic după startul de campionat, eșecul cu Rapid din „Giulești” fiind singurul înregistrat în ultimele 9 partide oficiale.
Având în vedere situație în care se află, „câinii” au nevoie de o minune pentru a obține un rezultat pozitiv în fața ardelenilor, care pleacă mari favoriți în disputa de pe „Național Arena”, fiind în acest moment cu cel puțin o clasă peste „alb-roșii”, motiv pentru care vom paria în consecință.
Pentru mai multe ponturi gratuite oferite de redacția Pariuri1x2.ro, accesați conturile noastre de Tik Tok, Telegram și Instagram , precum și canalul nostru de YouTube.
CFR Cluj câștigă oricare repriză – cota 1.40
Ambele înscriu sau peste 2.5 goluri – cota 1.57
Pariază la Superbet și ai bonus până la 500 de lei la prima depunere
Echipe probabile: Dinamo – CFR Cluj
Dinamo: Golubovic – Lucas, Bena, Patriche – Moura, Roșu, Larrucea, Costin – Gregorio, Ghezali
Antrenor: Ovidiu Burcă
CFR Cluj: Sava – Mogoș, Ajeti, Kresic, Camora – Muhar, Tachtsidis, Cvek – Bîrligea, Juricic, Otele
Antrenor: Andrea Mandorlini
Pentru Biletul Zilei dar și alte ponturi pariuri pe astăzi dar și pe zilele următoare, vă invităm să accesați rubrica noastră Ponturi de pe site-ul Pariuri1X2. În rubrica Video găsiți pastilele Faci Pariu cu Sabin Pîrvan.
Pentru fi la curent cu toate rezultate din fotbal, intrați pe Pariuri1x2 Livescore, cel mai atractiv și modern livescore dedicat sportului rege, existent în acest moment pe piața din România!
Pariez la Superbet. Deschide acum un cont și Ai BONUS de pana la 500 de RON la prima depunere!
Cum pot incasa bonusul Superbet?
1.Trebuie sa-ti deschizi acum un cont la Superbet de pe acest link. Imediat dupa ce ti-ai deschis contul, beneficiezi de bonusul de bun-venit Superbet: 500 lei pentru pariurile tale!
2. Bifeaza acordul de marketing in momentul inregistrarii. Doar astfel devii eligibil pentru promotiile Superbet.
3. Activeaza-ti contul.

