Galatasaray – Beșiktaș, va avea loc sâmbătă, de la ora 19:00, pe „Rams Park” din Istanbul, disputa contând pentru runda a 9-a din SuperLig.
Urmărește live meciurile pe Livescore Pariuri1x2.ro.
Cele două mari rivale sunt despărțite de șase lungimi în clasament, gazdele fiind pe locul 2 cu 22 de puncte, iar oaspeții pe locul 4 cu 16 puncte.
Galatasaray traversează o perioadă foarte bună, atât pe plan intern cât și pe plan internțional. Pe lângă această serie incredibilă de șapte victorii și o remiză înregistrată în primele opt runde din acest nou sezon competițional intern, trupa lui Okan Buruk a impresionat și pe plan extern, dând efectiv lovitura prin victoria de pe „Old Trafford” cu Manchester United, scor 3-2, rezultat înregistrat în runda a doua din Grupa B din Champions League, grupă în care turcii ocupă locul secund cu 4 puncte.
De partea cealaltă, Beșiktaș a alternat în ultima perioadă evoluțiile bune cu cele slabe, bifând trei victorii și două eșecuri. „Vulturii” au reușit să-și refacă moralul, după ce au cedat pe teren proproiu în Europa League cu Lugano, pe teren propriu cu Istanbulspor, scor 2-0.
Disputele dintre cele două mari rivale au fost mereu spectaculoase, doavă fiind că selecția „ambele înscriu și peste trei goluri” au fost câștigătoare.
Pentru mai multe ponturi gratuite oferite de redacția Pariuri1x2.ro, accesați conturile noastre de Tik Tok, Telegram și Instagram , precum și canalul nostru de YouTube.
1X și peste 1.5 goluri – cota 1.40
Pariază la Superbet și ai bonus până la 500 de lei la prima depunere
Echipe probabile: Galatasaray – Beșiktaș
Galatasaray: Muslera – Boey, Bardakci, Sanchez, Karatas – Torreira, Ndombele – Zaha, Ziyech, Akturkoglu – Icardi
Beșiktaș: Gunok – Bulut, Amartey, Colley, Masuaku – Fernandes, Hadziahmetovic – Rashica, Oxlade-Chamberlain, Tosun – Aboubakar
Pentru Biletul Zilei dar și alte ponturi pariuri pe astăzi dar și pe zilele următoare, vă invităm să accesați rubrica noastră Ponturi de pe site-ul Pariuri1X2. În rubrica Video găsiți pastilele Faci Pariu cu Sabin Pîrvan.
Pentru fi la curent cu toate rezultate din fotbal, intrați pe Pariuri1x2 Livescore, cel mai atractiv și modern livescore dedicat sportului rege, existent în acest moment pe piața din România!
Pariez la Superbet. Deschide acum un cont și Ai BONUS de pana la 500 de RON la prima depunere!
Cum pot incasa bonusul Superbet?
1.Trebuie sa-ti deschizi acum un cont la Superbet de pe acest link. Imediat dupa ce ti-ai deschis contul, beneficiezi de bonusul de bun-venit Superbet: 500 lei pentru pariurile tale!
2. Bifeaza acordul de marketing in momentul inregistrarii. Doar astfel devii eligibil pentru promotiile Superbet.
3. Activeaza-ti contul.

