Ponturi: FC Botoșani – „U” Cluj, va avea loc luni, 30 octombrie, de la ora 17:30, pe stadionul „Municipal” din Botoșani, partida urmând a conta pentru runda a 14-a din SuperLigă.
Urmărește live meciurile pe Livescore Pariuri1x2.ro.
Cele două formații care se vor întâlni pe „Municipal” în cadrul rundei a 14-a din SuperLigă, au stări de spirit total diferite. Moldoveni sunt ultimii în clasament cu 6 puncte, fiind singurii din acest campionat care nu au reușit să cunoască încă gustul victoriei în această stagiune, în timp ce ardelenii se află pe locul 10 cu 16 puncte.
FC Botoșani vine după corecția primită la Sf. Gheorghe cu Sepsi OSK, scor 5-2, meci la finalul căruia Dan Alexa a anunțat că intenționează să deminsioneze afirmând că simte că se întâmplă la echipă unele lucruri pe care nu poate să le gestioneze. Între timp, „Chirurgul” a fost întors din drum de finanțatorul Valeriu Iftime, cei doi convenind să lupte în continuare împreună în încercarea de a salva echipa de la retrogradare, tehnicianul primind mână liberă să facă ordine în vestiar.
Astfel, au fost excluși din lot Virgile Pinson și Jean Armel Drole, cei doi fiind „trași pe dreapta” până la soluționarea unei anchete într-un scandal de pariuri, Pinson fiind bănuit că a „cerșit” un cartonaș galben în minutul 42 al jocului cu Sepsi, Drole fiind cel care i-ar fi transmis să nu uite de „galben” că va fi schimbat la pauză. Pe lângă cei doi, la „mantinelă” a fost tras pentru jocul cu „U” Cluj și Cyrill Zabou, un apropiat al celor doi fotbaliști.
„U” Cluj, 14 meciuri oficiale la rând fără meci în deplasare!
De partea cealaltă, „U” Cluj vine în Moldova neînvinsă în jocurile din deplasare în acest campionat, având două victorii și cinci remize. Interesant este că „Șepcile Roșii” au ajuns la o serie de 14 partide consecutive fără înfrângere în deplasare în competițiile interne, 11 dintre aceste meciuri fiind sub conducerea lui Sabău, iar trei a fostului tehnician, Toni Petrea.
Seria invincibilității ardelenilor în deplasare a început pe 5 aprilie 2023, cu succesul din sferturile Cupei, cu FC Hermannstadt. De notat ar fi că ultimul eșec al „Șepcilor Roșii” în deplasare în campionat datează din 01.04.2023, scor 2-0 cu UTA la Arad, meci contând pentru etapa a doua a play-out-ului SuperLigii, ediția 2022-2023.
În „regularul” ediției trecute a SuperLigii, cele două au terminat nedecis pe „Municipal”, scor 1-1, „Șepcile Roșii” impunându-se în returul de pe teren propriu cu 2-0, pentru ca în play-out să fie din nou remiză pe „Municipal”, scor 0-0. De evidențiat ar fi că ardelenii sunt fără victorie în istoria disputelor cu FC Botoșani de pe „Municpal”, înregistrând trei remize și un eșec.
Pentru mai multe ponturi gratuite oferite de redacția Pariuri1x2.ro, accesați conturile noastre de Tik Tok, Telegram și Instagram , precum și canalul nostru de YouTube.
Peste 1.5 goluri – cota 1.40
De încercat: Ambele înscriu sau peste 2.5 goluri – cota 1.67
Pariază la Superbet și ai bonus până la 500 de lei la prima depunere
Echipe probabile: FC Botoșani – „U” Cluj
FC Botoșani: Ducan – R. Benzar, Pius, Șeroni, Țigănașu – V. Dican, Ed. Florescu – A. Dragu, G.David, Friday – Ilicic
Antrenor: Dan Alexa
„U” Cluj: Pl. Iliev – Oancea, Miron, Mitrea, Al. Chipciu – Doukoure, Bic – Cîmpanu, D. Nistor, I.Stoica – D.Popa
Antrenor: Ioan Ovidiu Sabău
Pentru Biletul Zilei dar și alte ponturi pariuri pe astăzi dar și pe zilele următoare, vă invităm să accesați rubrica noastră Ponturi de pe site-ul Pariuri1X2. În rubrica Video găsiți pastilele Faci Pariu cu Sabin Pîrvan.
Pentru fi la curent cu toate rezultate din fotbal, intrați pe Pariuri1x2 Livescore, cel mai atractiv și modern livescore dedicat sportului rege, existent în acest moment pe piața din România!
Pariez la Superbet. Deschide acum un cont și Ai BONUS de pana la 500 de RON la prima depunere!
Cum pot incasa bonusul Superbet?
1.Trebuie sa-ti deschizi acum un cont la Superbet de pe acest link. Imediat dupa ce ti-ai deschis contul, beneficiezi de bonusul de bun-venit Superbet: 500 lei pentru pariurile tale!
2. Bifeaza acordul de marketing in momentul inregistrarii. Doar astfel devii eligibil pentru promotiile Superbet.
3. Activeaza-ti contul.

