Pariuri: Antwerp – Royal Union se va disputa duminică, 28 mai, incepand cu ora 14:30, in cadrul etapei a 5-a din play offul primei ligi din Belgia. Partida se joaca pe Bosuilstadion din Antwerp.
Playofful din Belgia este unul foarte disputat, trei echipe având șanse la titlul de campionă, în Jupiler rămânând de jucat doar două runde. Gazdele se află pe primul loc în clasament cu 45 de puncte la egalitate cu adversara din acest meci. De altfel, cele două formații sunt favorite la câștigarea titlului, la trei lungimi distanță în spatele lor fiind Genk. În turul playoffului, Antwerp a învins cu scorul de 2-0 chiar pe terenul lui Royal Union, în timp ce în regular, succesele au fost impărțite, câte una de fiecare parte. Sezonul acesta, cele două echipe s-au intâlnit și în Cupa Belgiei, în semifinalele competiției, norocul fiind de partea gazdelor din acest meci, Antwerp calificându-se în finală la lovituri de departajare. Gruparea pregătită de Mark van Bommel este cea mai în formă echipă din play off, trei victorii și o înfrîngere în cele patru meciuri disputate.
Pentru mai multe ponturi pariuri oferite de redacția Pariuri1x2.ro, accesați conturile noastre de Tik Tok, Telegram și Instagram , precum și canalul nostru de YouTube.
De partea cealaltă, Union Royale se află pe locul secund cu 45 de puncte, la egalitate cu adversara din acest meci. În cazul unei victorii în această partidă, oaspeții ar deveni prinicipalii favoriți la cucerirea titlului de campioană înaintea disputării ultimei etape. Forma grupării antrenate de Karel Geraerts este una bună, două victorii, o remiză și o înfrângere în cele patru etape din play offul Jupiler League. Cu doar patru goluri primite, Royale Union are cea mai bună apărare dintre cele patru echipe participante în play off.
Mizăm pe un meci echilibrat
Meciul în sine reprezintă derby ul campionatului la ora actuală. Practic, cine va câștiga această partidă, va avea titlul antamat, fiind greu de crezut că s-ar putea ceva în ultima etapă. Gazdele sunt în formă dar nici oaspeții nu vor veni fără gândul de a câștiga măcar un punct. Astfel, pronosticul meu pentru acest meci este 1x și sub 4.5 goluri.
H2H & Info
- Nouă goluri a marcat Antwerp în ultimele cinci meciuri oficiale.
- 10 goluri a marcat Royal Union în ultimele cinci meciuri oficiale.
- 3-2 pentru Antwerp este scorul ultimelor cinci întâlniri directe dintre cele două formații.
Echipe probabile:
Antwerp: Butez; Seck, Almeida, Pacho; Miyoshi, Dwomoh, Haroun, Nainggolan, De Laet; Frey, Samatta
Royal Union: Moris; Kandouss, Burgess, Van Der Heyden; Lapoussin, Teuma, Nielsen, Amani, Mitoma; Vanzeir, Undav
Pariuri fotbal » Duminică 14:30 Antwerp – Royal Union
1x și sub 4.5 goluri în meci: cota 1.55 la Betano
Pariaza la Betano Ai BONUS de pana la 500 de RON la prima depunere!
Pentru biletul zilei și alte ponturi pariuri pe astăzi dar și pe zilele următoare, vă invităm să accesați rubrica noastră de Ponturi. Cele mai bune pariuri sunt pe site-ul Pariuri1X2. În rubrica Video găsiți pastilele Faci Pariu cu Sabin Pîrvan.
Beneficiaza de 100% BONUS DE REÎNCĂRCARE la Betano
- Deschide-ti un cont la Betano accesand ACEST LINK.
- Fă o depunere pe Betano.com (de minim 20 lei) și vei primi un bonus de 100%. Mai exact: depui 20 lei, primesti in plus 20 lei. Depui 500 lei, primesti alti 500 de lei din partea agentiei.
- Bonusul va fi activat în contul tău imediat după depunere. Nu trebuie să folosești nici un „cod special” la depunere.
- Poti incepe sa pariezi! Utilizeaza bonusul conform termenilor si conditiilor Betano si acumuleaza profit.


