Estoril – Famalicao, Ponturi Pariuri Fotbal Cupa Ligii Portugalia, 15.12.2022

Estoril –  Famalicao se va disputa joi, 15 decembrie, începând cu ora 22.30, meci contând pentru etapa a patra a grupei H din Cupa Ligii Portugaliei. Partida  dintre cele două formații se va disputa pe Estádio António Coimbra da Mota din Estoril.

Competiția este organizată de către Liga Profesionistă de Fotbal din Portugalia și se adresează echipelor din primele două eșaloane ale fotbalului portughez. Astfel, formațiile sunt împărțite în opt grupe a câte patru sau cinci formații, doar primul loc calificându-se în fazele superioare ale competiției.

Estoril se află pe locul patru în grupa H, având doar două puncte acumulate după disputarea a trei etape. Astfel, în primul meci al grupei, gazdele au remizat, 0-0 cu Tondela, rezultat urmat de o înfrângere, 2-3 pe terenul lui Academico Viseu. În ultima partidă disputată, gazdele au obținut doar un rezultat de egalitate, 2-2 cu liderul Torreense.  Estoril nu mai are nici o șansă la primul loc din clasament, singurul care asigură calificarea în fazele următoare ale competiției.

Famalicao se află pe ultimul loc al clasamentului din grupa H, având o linie de clasament identică cu al adversarei din acest meci, două egaluri și o înfrângere. Astfel, cele două puncte obținute de oaspeți au fost remizele cu Academico Viseu, scor 1-1 și cu Tondela, scor 0-0. Singura înfrângere a celor de la Famalicao a fost cea cu liderul Torreense, scor 0-1. La fel ca și Estoril, oaspeții nu mai au nici o șansă la primul loc, fiind de așteptat ca formația vizitatoare să dea o șansă și celor care au evoluat mai puțin în acest sezon.

Pentru mai multe ponturi gratuite oferite de redacția Pariuri1x2.ro, accesați conturile noastre de Tik Tok, Telegram și Instagram , precum și canalul nostru de YouTube.

Mizăm pe  goluri

Cele două echipe nu mai au nici o șansă la primul loc, astfel că este posibil ca ambii antrenori să folosească jucătorii care au evoluat mai puțin în acest sezon. Astfel, vom miza pe faptul că în această partidă vom vedea cel puțin două goluri.

H2H & Info

Cinci goluri a marcat Estoril în ultimele patru partide.

Două goluri a marcat Famalicao în ultimele patru partide.

În ultimele trei partide directe s-au marcat cel puțin două goluri.

 

Ponturi fotbal » Joi 22:00  Estoril – Famalicao

peste 1,5 goluri 1.38 la Efbet

Pariaza la Efbet Ai BONUS de pana la 750 de RON la primele două depuneri!

Pentru alte pronosticuri pe astăzi dar și pe zilele următoare, vă invităm să accesați rubrica noastră Ponturi de pe site-ul Pariuri1X2.

Ce sanse are acest pont sa iasa? 0 0


Lasa un comentariu