Ponturi: FCU 1948 – Farul, va avea loc duminică, 3 septembrie, de la ora 21:30 în Bănie, duelul urmând a se disputa în cadrul rundei a VIII-a din SuperLigă.
Urmărește live meciul pe Livescore Pariuri1x2.ro.
Cele două formații sunt despărțite de trei lungimi în clasament, oltenii fiind pe locul 14 cu 6 puncte, iar dobrogenii pe locul 8 cu 9 puncte, având și un meci mai puțin disputat.
FCU 1948 abordează și acest duel fără antrenor principal. Tratativele cu Marius Șumudică purtate săptămâna aceasta au picat, astfel că Adrian Mititelu a luat decizia de a nu aduce un nou tehnician la echipă după ce l-a demis pe Nicolae Dică. Cel mai probabil că noul principal va fi instalat în Bănie în această pauză competițională cauzată de acțiunile loturilor naționale.
Runda precedentă, FCU 1948 a cedat pe teren propriu cu Rapid, scor 5-3, suferind astfel cel de-al cincilea eșec în cele șapte meciuri susținute în acest sezon.
De partea cealaltă, Farul a învins runda precedentă Universitatea Craiova pe teren propriu, scor 2-0, bifând astfel al treilea succes stagional. De notat ar fi că, la fel ca și „juveții”, nici „rechinii” nu au nicio remiză în acest campionat, cedând celelalte trei partide susținute.
La mijlocul săptămânii, campioana României a cedat neașteptat în Finalnda în returul play-off-ului Conference League cu HJK Helsinki, scor 2-0, părăsind astfel competiția.
Eliminată din Europa, Farul se va axa doar pe SuperLigă, unde are de recuperat un ecart important față de contracandidatele la titlu.
Pentru mai multe ponturi gratuite oferite de redacția Pariuri1x2.ro, accesați conturile noastre de Tik Tok, Telegram și Instagram , precum și canalul nostru de YouTube.
X2 – cota 1.45
De încercat: Ambele înscriu – cota 1.75
Pariază la Superbet și ai bonus până la 500 de lei la prima depunere
Echipe probabile: FCU 1948 – Farul
FCU 1948: Popa – Compagnucci, Lacroix, Henriques, Mascarenhas – Achim, Van Durmen – Sidibe, J. Bauza, Bahassa – A. Chițu
Farul: Aioani – Dussaut, Larie, Popescu, Kiki – Băluță, Nedelcu, Grameni – Mazilu, L. Munteanu, C. Budescu
Pentru Biletul Zilei dar și alte ponturi pariuri pe astăzi dar și pe zilele următoare, vă invităm să accesați rubrica noastră Ponturi de pe site-ul Pariuri1X2. În rubrica Video găsiți pastilele Faci Pariu cu Sabin Pîrvan.
Pentru fi la curent cu toate rezultate din fotbal, intrați pe Pariuri1x2 Livescore, cel mai atractiv și modern livescore dedicat sportului rege, existent în acest moment pe piața din România!
Pariez la Superbet. Deschide acum un cont și Ai BONUS de pana la 500 de RON la prima depunere!
Cum pot incasa bonusul Superbet?
1.Trebuie sa-ti deschizi acum un cont la Superbet de pe acest link. Imediat dupa ce ti-ai deschis contul, beneficiezi de bonusul de bun-venit Superbet: 500 lei pentru pariurile tale!
2. Bifeaza acordul de marketing in momentul inregistrarii. Doar astfel devii eligibil pentru promotiile Superbet.
3. Activeaza-ti contul.

