Fulham vs Newcastle, Ponturi Pariuri Fotbal Premier League, 01.10.2022

Fulham vs Newcastle se va disputa sâmbătă, 1 octombrie, incepand cu ora 17:00 in runda a 9-a din Premier League. Partida se va juca pe Craven Cottage si va fi condusa de la centru de Darren England.

Newcastle este neînvinsă în ultimele 4 confruntări directe, înregistrând două victorii și două remize. De punctat este faptul că precedentele partide directe s-au disputat în sezonul 2020-21.

După ce la finalul sezonului 2020-2021 a retrogradat din Premier League, echipa gazdă a revenit în primul eșalon după doar un an de Championship. Fulham a încheiat pe prima poziție în liga secundă cu un total de 90 de puncte și 106 goluri înscrise, 43 dintre acestea au fost semnate de Aleksandar Mitrovic. Atacantul sârb în vârstă de 28 de ani menține un ritm ridicat și în acest start de sezon, 6 reușite în 7 etape. Practic, Mitrovic a înscris jumătate din totalul de goluri al echipei.

Referitor la forma sportivă, Fulham a debutat în sezonul de Premier League cu două remize, iar apoi a alternat victoriile cu înfrângerile. Ultimul succes a venit înainte de pauza competițională cauzată de meciurile internaționale, 3-2 în deplasare cu Nottingham. Astfel, echipa condusă de Marco Silva a ajuns la un total de 11 puncte și începe această rundă de pe locul al 6-lea.

Pentru mai multe ponturi gratuite oferite de redacția Pariuri1x2.ro, accesați conturile noastre de Tik Tok, Telegram și Instagram , precum și canalul nostru de YouTube.

De partea cealaltă, gruparea vizitatoare a debutat în acest sezon cu un succes pe teren propriu, 2-0 cu Nottingham, iar apoi au urmat 6 etape fără victorie. În această perioadă echipa lui Eddie Howe a înregistrat 5 remize cu Brighton, Manchester City, Wolves, Crystal Palace și Bournemouth, dar și o înfrângere suferită în runda a 5-a, 2-1 pe Anfield cu Liverpool.

Așadar, Newcastle începe această etapă de pe locul al 10-lea cu un total de 8 puncte, cu 3 mai puține ca adversara din această partidă, Fulham.

H2H & Info

Echipe probabile:

Fulham: Leno; Tete, Adarabioyo, Diop, Ream; Reed, Cairney; Decordova-Reid, Pereira, Kebano; Mitrovic
Newcastle: Pope; Trippier, Botman, Burn, Targett; Willock, S. Longstaff, Joelinton; Almiron, Wilson, Fraser

În ultima perioadă, Fulham ne-a obișnuit cu meciuri spectaculoase, iar Newcastle este o echipă care nu refuză jocul. În aceste condiții, mizăm pe „ambele înscriu sau peste 2.5 goluri” pentru o cotă de 1.52.

Ponturi fotbal » S. 17:00 Fulham vs Newcastle
Ambele înscriu sau peste 2.5 goluri: Cota 1.52 la Betano
Pariaza la Betano Ai BONUS de pana la 500 de RON la prima depunere!

Pentru alte pronosticuri pe astăzi dar și pe zilele următoare, vă invităm să accesați rubrica noastră Ponturi de pe site-ul Pariuri1X2. În rubrica Video găsiți pastilele Faci Pariu cu Sabin Pîrvan.

Pentru fi la curent cu toate rezultate din fotbal, intrați pe Pariuri1x2 Livescore, cel mai atractiv și modern livescore dedicat sportului rege, existent în acest moment pe piața din România!


Beneficiaza de 100% BONUS DE REÎNCĂRCARE la Betano
  • Deschide-ti un cont la Betano accesand ACEST LINK.
  • Fă o depunere pe Betano.com (de minim 20 lei) și vei primi un bonus de 100%. Mai exact: depui 20 lei, primesti in plus 20 lei. Depui 500 lei, primesti alti 500 de lei din partea agentiei.
  • Bonusul va fi activat în contul tău imediat după depunere. Nu trebuie să folosești nici un „cod special” la depunere.
  • Poti incepe sa pariezi! Utilizeaza bonusul conform termenilor si conditiilor Betano si acumuleaza profit.

Ce sanse are acest pont sa iasa? 0 0


Lasa un comentariu