Maccabi Haifa – Villarreal, Ponturi Pariuri Fotbal Europa League, 09.11.2023

Pariuri: Maccabi Haifa – Villarreal se va disputa joi, 9 noiembrie, incepand cu ora 19:45, in cadrul etapei a 4-a din grupele Europa League, grupa F. Partida se va juca pe AEK Arena din Larnaca. 

Din cauza războiului dintre Israel și Hamas, gazdele își dispută meciurile considerate a fi pe teren propriu în Cipru la Larnaca. De  altfel, de mai bine de o lună, Maccabi nu a disputat nici un meci oficial, campionatul intern fiind întrerupt. Acest lucru ar putea fi o mare problemă pentru israelieni, fiind clasați pe ultimul loc cu doar un punct din două partide jucate în grupa F.  E prima participare a celor de la Maccabi în grupele Europa League în ultimii zece ani și a treia din istorie. În precedentele două apariții în această competiție a terminat pe locul trei în grupă. În această ediție a cupelor europene, Haifa a început în Champions League. A ajuns pînă în play-off, unde a cedat în fața elvețienilor de la Young Boys, 0-3 pe ansamblul dublei manșe. A trecut în grupele Europa League, iar în primele două meciuri a pierdut cu Rennes în deplasare (0-3) și a remizat acasă cu Panathinaikos (0-0).

Pentru mai multe ponturi pariuri oferite de redacția Pariuri1x2.ro, accesați conturile noastre de Tik Tok, Telegram și Instagram , precum și canalul nostru de YouTube.

De partea cealaltă, Villarreal este a 3-a în grupa F, cu trei puncte acumulate după două meciuri. Oaspeții sunt în cărți pentru calificarea în primăvarea europeană și au șansa să profite de faptul că Maccabi nu are nici un meci disputat de mai bine de o lună.  Villarreal participă pentru prima oară în Europa League după ce a câștigat trofeul în sezonul 2020-2021, 1-1 și 11-10 după lovituri de departajare în finala cu Manchester United. Un an mai târziu, spaniolii ajungeau în semifinalele UCL. A fost eliminată de Liverpool, după ce eliminase echipe precum Juventus sau Bayern Munchen. În cele două meciuri din grupele actualului sezon din Europa League, echipa pregătită de Pacheta a înregistrat o înfrângere (0-2 în Grecia cu Panathinaikos) și o victorie (1-0 pe Estadio de la Ceramica în fața lui Rennes). În La Liga lucrurile nu stau prea bine pentru oaspeții din acest meci. ’’Submarinul Galben’’ a pierdut meciul de pe teren propriu din La Liga cu Bilbao (2-3, după ce a fost condusă la scor de neprezentare la pauză). După 12 etape, Villarreal e abia pe locul 13, la cinci puncte de primul loc retrogradabil.

Mizăm pe experiență

Experiența europeană a celor de la Villarreal este net superioară israelienilor. Maccabi nu are nici un gol marcat până acum și nu mai au nimic de pierdut, fiind nevoiți să atace pentru a avea în continuare șanse la calificare. Spaniolii sunt în ritm de competiție iar acest lucru este un mare avantaj. Astfel, pronosticul meu pentru acest meci este x2 și peste 1.5 goluri.

H2H & Info

  • Șase goluri a marcat Maccabi Haifa în ultimele cinci meciuri disputate.
  • 12 goluri a marcat Villarreal în ultimele cinci meciuri disputate.
  • Este prima întâlnire directă dintre cele două formații.

Echipe probabile:

Maccabi Haifa: Keouf – Sundgren, Seck, Simic, Cornud – Muhammad, Jaber – Shibli, Sabi’a, Shuranov – Refaelov.

Villarreal: Reina – Femenia, Albiol, Mandi, A.Moreno – Akhomach, Capoue, Parejo, Baena – G.Moreno, Sorloth.

Pariuri fotbal » Joi 19:45 Maccabi Haifa – Villarreal

x2 și peste 1.5 goluri cota 1.62 la Betano

Pariaza la Betano Ai BONUS de pana la 500 de RON la prima depunere!

Pentru biletul zilei și alte ponturi pariuri pe astăzi dar și pe zilele următoare, vă invităm să accesați rubrica noastră de Ponturi. Cele mai bune pariuri sunt pe site-ul Pariuri1X2. În rubrica Video găsiți pastilele Faci Pariu cu Sabin Pîrvan.


Beneficiaza de 100% BONUS DE REÎNCĂRCARE la Betano
  • Deschide-ti un cont la Betano accesand ACEST LINK.
  • Fă o depunere pe Betano.com (de minim 20 lei) și vei primi un bonus de 100%. Mai exact: depui 20 lei, primesti in plus 20 lei. Depui 500 lei, primesti alti 500 de lei din partea agentiei.
  • Bonusul va fi activat în contul tău imediat după depunere. Nu trebuie să folosești nici un „cod special” la depunere.
  • Poti incepe sa pariezi! Utilizeaza bonusul conform termenilor si conditiilor Betano si acumuleaza profit.

Ce sanse are acest pont sa iasa? 0 0


Lasa un comentariu