Pariuri fotbal: „U” Craiova 1948 – Rapid București, va avea loc luni de la ora 21:00 în Bănie, duelul urmând a conta pentru prima rundă a play-off-ului Ligii secunde. În sezonul regular, „juveții” și-au valorificat avantajul terenului propriu, impunându-se cu 5-0.
Cele două formații sunt principalele pretendente la primele două locuri care asigură promovarea directă în prima ligă a țării, șansele ca duelul din Bănie să se reediteze și sezonul viitor în Liga 1 fiind foarte mari. După primele trei runde disputate din acest play-off, „giuleștenii” și oltenii își împart pozițiile 1 și 2 din clasament, ambele contabilizând câte 42 de puncte, „alb-vișinii” fiind lideri datorită golaverajului superior, 7-2 față de cel al „juveților”, 3-1.Craiova este neînvinsă cu Eugen Trică la timonă, având trei victorii și două remize. În play-off, oltenii au două succese, 1-0, acasă cu ASU Poli Timișoara și 2-1 la Miercurea Ciuc cu Csikszereda și o remiză, 0-0 la Mioveni. Or în urma acestui parcurs înregistrat pe fondul unui joc eficient și consistent, „juveții” au arătat că sunt îndreptăți să spere la promovarea directă în Liga 1.
H2H & Info
- Universitatea are o singură înfrângere acasă în acest campionat, cea cu 2-1 din sezonul regular din Bănie cu CS Mioveni
- „Giuleșteni” vin în Oltenia după cinci victorii consecutive în Liga 2, tei dintre acestea fiind bifate în deplasare
- Oltenii s-au impus în tur în Bănie în fața Rapidului cu 5-0
- Un singur eșec au bucureștenii în deplasare în cele cinci meciuri oficiale susținite în 2021 (2-1 cu Unirea Slobozia)
Urmareste-ne pe Facebook si Instagram! Aboneaza-te și la canalul nostru de YouTube!
La fel de îndreptățită să viseze la revenirea în prima divizie este și Rapid, formație care are trei victorii din tot atâtea posibile în acest play-off. Runda precedentă „alb-vișinii” s-au impus dramatic în Banat în fieful formației ASU Poli Timișoara, scor 2-1, prin două goluri marcate pe final de meci de Bălan (87.pen.) și Sefer (90+1), plecând astfel cu toate cele trei puncte puse în joc, reușita gazdelor în acest meci purtând semnătura lui Ignea (min.30).
Indiferent de rezultatul care se va consemna la finalul celor 90 de minute de joc în Bănie, cele două formații vor încheia acastă rundă pe primele două locuri, distanța față de echipa aflată pe 3, CS Mioveni fiind de patru puncte. Cert este că un succes în acest meci îi apropie atât pe olteni cât și pe „giuleșteni” și mai mult de obiectivul fixat la startul acestui play-off, respectiv promovarea directă în Liga 1. Deși s-ar mulțumi și cu o remiză, pentru că ar rămâne pe primul loc, bucureștenii vor veni în Bănie deciși să răzbune umilința din sezonul regular, 5-0, fiind astfel toate premisele să asistăm la un meci deschis, cu goluri de ambele părți mai ales că și oltenii au arătat forță ofensivă în ultimul joc din campionat pe care l-au câștigat la Miercurea Ciuc, mai clar decât o arată scorul, 2-1.
Urmareste live meciul pe LiveScore Pariuri1x2.ro
Gol marcat în ambele reprize – cota 2.05 la Betfair
X2 și peste 1.5 goluri- cota 2.18 la Betfair
„U” Craiova 1948: Enache – Negru, Gugu, Ispas, Huyghebaert – Munteanu, Baeten, Albu, Ad. Voicu – A.. Ciolacu – Compagno
Antrenor: Eugen Trică
Rapid București: Moldovan – I. Voicu, Nastos, Dandea, Goge – R. Costin, Barbu – Sefer, Pănoiu, Hlistei – Ad. Bălan
Antrenor: Mihai Iosif
Pariaza GRATIS din 500 lei bonus la Betfair!
- Logheaza-te pe contul tau Betfair sau deschide-ti chiar acum unul accesand aceasta pagina și folosind la inscriere codul promoţional ZBAN01. Automat beneficiezi si de bonusul de 500 RON oferit de Betfair

