Jessica Pegula si Jaqueline Cristian se intalnesc in primul tur al tabloului de simplu feminin, de la Australian Open. Confruntarea se va disputa luni, nu inainte de ora 02:00, pe Margaret Court Arena.
Jaqueline Cristian are o misiune imposibila in primul tur de la Australian Open 2023. Reprezentanta noastra o va avea in fata sa pe Jessica Pegula, numarul 3 mondial.
Sportiva din Statele Unite se simte excelent la Melbourne. Acesta este singurul turneu de mare slam la care Jessica a ajuns de doua ori in faza sferturilor de finala. Cele doua calificari au fost obtinute chiar la ultimele doua editii de Australian Open.
Pegula a inceput acest sezon cu un esec, 6-7, 4-6 in fata Petrei Kvitova, la United Cup. De la acel esec, Jessica a castigat urmatoarele opt seturi pe care le-a jucat. Printre cele patru victorii se numara si unul categoric, obtinut in fata liderului mondial, Iga Swiatek, cu scorul de 6-2, 6-2.
De partea cealalta, Jaqueline a jucat doar trei meciuri in 2023. Doua dintre acestea au fost disputate in calificarile de la Adelaide, acolo unde a cedat in ultimul tur, in fata lui Nao Hibino (139 WTA), cu scorul de 6-3, 4-6, 6-2. La Hobart, aceasta a fost invinsa in primul tur al tabloului principal, de catre Marie Bouzkova (26 WTA), cu scorul de 7-6, 6-3.
Pentru mai multe ponturi gratuite oferite de redacția Pariuri1x2.ro, acesați conturile noastre de Tik Tok, Telegram și Instagram, precum și canalul nostru de YouTube.
Meci greu pentru Jaqueline
La ce nivel a aratat Jessica Pegula la United Cup, competitie castigata cu echipa Statelor Unite, este greu de crezut ca Jaqueline va reusi sa o incetineasca. Hard-ul de la Melbourne este unul rapid, perfect pentru stilul de joc al Jessicai, cea care ne asteptam sa se impuna in maxim 19 game-uri.
H2H & info
- Cele doua jucatoare se afla la primul duel direct;
- Pegula s-a calificat in faza sferturilor de finala de la Australian Open la ultimele doua editii;
- Cristian s-a calificat o singura data in turul secund al unui turneu major, la Australian Open 2022;
Pariuri Tenis » Luni 02:00 Jessica Pegula – Jaqueline Cristian
Urmareste live meciul pe LiveScore Pariuri1x2.ro
Sub 19,5 game-uri – Cota 1.52 la Betano
Pariaza la Betano Ai BONUS de pana la 500 de RON la prima depunere!
Pentru alte ponturi pariuri tenis pe astăzi dar și pe zilele următoare, vă invităm să accesați rubrica noastră de Ponturi pentru cele mai bune pariuri pe site-ul Pariuri1X2. În rubrica Video găsiți pastilele Faci Pariu cu Sabin Pîrvan.
Pentru fi la curent cu toate rezultate din fotbal, intrați pe Pariuri1x2 Livescore, cel mai atractiv și modern livescore dedicat sportului rege, existent în acest moment pe piața din România!
Beneficiaza de 100% BONUS DE REÎNCĂRCARE la Betano
- Deschide-ti un cont la Betano accesand ACEST LINK.
- Fă o depunere pe Betano.com (de minim 20 lei) și vei primi un bonus de 100%. Mai exact: depui 20 lei, primesti in plus 20 lei. Depui 500 lei, primesti alti 500 de lei din partea agentiei.
- Bonusul va fi activat în contul tău imediat după depunere. Nu trebuie să folosești nici un „cod special” la depunere.
- Poti incepe sa pariezi! Utilizeaza bonusul conform termenilor si conditiilor Betano si acumuleaza profit.


