Premiul Nobel pentru Pace 2016: Vezi cotele favoritilor si lista nominalizatilor!

In asteptarea partidelor din preliminariile pentru Campionatul Mondial de fotbal din Rusia, va propunem un tip de pariu mai putin conventional: Premiul Nobel pentru Pace 2016. Decernarea distinctiei va avea loc vineri, 7 octombrie.


Grecii din insule

Locuitorii insulelor grecesti din Marea Egee (Lesbos, Kos, Chios, Samos, Rhodos si Leros) au intrat in atentia lumii datorita ajutorului neconditionat acordat in cazul crizei refugiatilor, transformandu-se din oameni obisnuiti in adevarate simboluri ale luptei impotriva oricarui tip de discriminare.

Faptele lor, care au avut darul de a salva sute de mii de vieti, nu au ramas trecute cu vederea. Numeroase petitii (precum cea a grupului Avaaz), importante personalitati culturale internationale, dar si guvernul de la Atena, au facut demersurile necesare pentru ca „eroii din insule” sa fie nominalizati. Daca la inceput parea o surpiza aparitia acestora pe listele Premiului Nobel, astazi, cu mai putin de o saptamana inaintea decernarii distinctiei, sunt principalii favoriti ai bookmakerilor la o cota de 2,75. 


Syrian people disembark on the island of Lesbos, early on June 18, 2015. Some 48,000 migrants and refugees have landed on Greek shores so far this year, compared to 34,000 arrivals during all of 2014, according to the International Organization for Migration (IOM). AFP PHOTO / LOUISA GOULIAMAKI (Photo credit should read LOUISA GOULIAMAKI/AFP/Getty Images)


Juan Manuel Santos si Timoleon Jimenez

Presedintele Columbiei si liderul rebelilor au ajuns la un acord istoric care a incheiat un razboi civil lung de 52 de ani, conflict in care fortele armate nationale s-au aflat intr-o lupta continua cu cei care au actionat sub numele de „Fortele Armate Revolutionare Columbiene”, grupare formata in jurul ideilor marxist-leniniste, al caror lider este Timoleon Jimenez. Oricare ar fi viziunile politice si sociale ale partilor implicate, incetarea focului a fost mai mult decat binevenita, peste 220.000 de oameni murind de-a lungul timpului.

Actiunile de pace ale celor doi lideri au fost aplaudate pe intregul mapamond, fiind nominalizati la Premiile Nobel din acest an, acolo unde, conform caselor de pariuri, au sansa a doua pentru a obtine marea distinctie la o cota de 4,00.


columbia


Papa Francisc

Carismaticul Suveran Pontif a fost, timp de multe luni, principalul favorit al obtinerii Premiului Nobel pentru Pace de anul acesta. Originar din Argentina, Papa Francisc, pe numele sau adevarat Jorge Mario Bergoglio, a adoptat o atitudine diferita fata de predecesorul sau, incercand o abordare mai „umana” a problemelor sociale, indepartandu-se destul de mult de canoanele crestine invechite ale Institutiei Bisericii. Astfel, actualul lider de la Vatican a vorbit in dese randuri despre aspecte precum drepturile homosexualilor si despre toleranta religioasa si culturala care ar trebui sa existe peste tot in lume.

Demersurile sale, la care se adauga si punerea publica la zid a atrocitatilor comise in trecut de Biserica Catolica, au adus aminte de cele ale lui Papa Ioan Paul al II-lea, aducandu-l, din nou, in cursa pentru castigarea Premiului Nobel. Bookmakerii ii acorda in prezent sansa a treia la o cota de 5,00.


papa-francisc-cere-comunitatii-internationale-sa-ia-masuri-pentru-oprirea-atrocitatilor


Numarul nominalizarilor de anul acesta este cel mai mare din istorie. Printre numele cele mai cunoscute care spera la obtinerea distinctiei se afla cancelarul Germaniei, Angela Merkel, Angelina Jolie Pitt sau Donald Trump.


La Unibet puteti paria pe castigatorul Premiului Nobel pentru Pace 2016

nobelpace


Surse imagini: http://www.norwaynews.com

http://newpost.gr

http://www.voanews.com

http://www.click.ro


 

Cel mai bun bonus este aici! 500 lei special prin Pariuri1x2

Joaca la aceasta casa de pariuri si primesti bonus sportiv de 500 lei

 

500 RON BONUS la prima depunere

Primesti 100% din depunerea efectuata pana la 500 RON

Ti-a placut aceasta stire? 0 0


Lasa un comentariu