Betano dublează cota Argentinei la Cupa Mondială 2026  

Betano dublează cota Argentinei la Cupa Mondială 2026  

Pentru campiona Argentina, turneul final al Cupei Mondiale 2026 începe cum nu se poate mai bine pe Betano – suporterul oficial al competiției din America. Argentina beneficiază acum de o Mega Cotă Mărită. Astfel, cei care pariază pe sud-americani până la fluierul de start al conpetiției benefiziază acum de cota 20.00 în loc de cea normală de 10.00 (cotele pot varia).  

Este un gest simbolic realizat de Betano pentru a-i onora pe campionii mondiali și meciul de neuitat din finala Cupei Mondiale 2022. Atunci, echipa lui Leo Messi a fost egalată de Franța de două ori, o dată după ce  a condus cu 2-0 și a doua oară de la 3-2 în prelungiri, iar partida s-a decis la loviturile de departajare. 

Argentina în misiunea de apărare a titlului mondial 

Misiunea „pumelor” de a-și apăra titlul nu este una deloc ușoară, dacă privim la tabloul echipelor care au câștigat consecutiv Cupa Mondială de-a lungul istoriei. Dar, în fotnal, nimic nu este imposibil.  

Doar două naționale au reușit de la prima ediție din 1930 și până la turneul final din 2022 să-și apere cu succes trofeul cucerit la întrecerea precedentă. Italia este prima națională din istoria Cupei Mondiale care a izbutit dubla consecutivă, în 1934 și 1938. O performanță pe care a mai repetat-o doar Brazilia, campioană mondială la ediții consecutive, în 1958 și 1962. 

Din acel moment nicio altă echipă până în prezent n-a mai câștigat două ediții consecutive la Cupa Mondială. Astfel, Argentinei ar putea deveni a treia din istorie.  

Va rupe Argentine blestemul campioanelor? 

În istoria recentă a Cupei Mondiale, dacă privim la ce au făcut echipele naționale care au trebuit să-și apere trofeul, putem vorbim despre un așa numit ”Blestem al campioanelor”. 

Campioană mondială în 1998, Franța a dezamăgit crunt la turneul final din 2002, unde a părăsit competiția după faza grupelor, fără să fi marcat măcar un singur gol. 

Brazilia a intrat din postură de campioană mondială în 2006, dar s-a oprit în sferturi de finală, fiind eliminată de Franța unui Zinedine Zidane în vârf de carieră. 

Un turneu final 2006 câștigat de Italia, care patru ani mai târziu se vedea scoasă din competiție încă din faza grupelor la Mondialul sud-african, după ce a întâlnit adversari modești precum Paraguay, Noua Zeelandă sau Slovacia.  

Spania a cucerit titlul mondial în 2010 marcând o premieră pentru fotbalul iberic, dar patru ani mai târziu, în Brazilia, era eliminată prematur încă din faza grupelor. Ibericii sufereau o înfrângere dură, 1-5 cu Olanda, echipă care se revanșa după finala pierdută în urmă cu patru ani. 

Cu titlul mondial cucerit în 2014, Germania s-a înscris și ea pe lista dezamăgirilor la ediția din 2018. Nemții plecau acasă devreme după faza grupelor, suferind înfrângeri puțin așteptate în duelurile cu Mexic și Coreea de Sud. 

Franța a fost aproape de apărarea trofeului în 2022, când a ajuns până în finală. Cocoșii galici aveau să piardă în fața Argentinei la loviturile de departajare. 

O echipă a Argentinei care încearcă la rândul ei dubla în ceea ce va fi ultimul turneul final pentru Lionel Messi și generația care a adus al treilea titlu mondial din istorie. 

Ultima oară când Argentina s-a aflat în postura de campioană en-titre, la ediția Italia 1990, formația sud-americană a ajuns până în finală, unde pierdea 0-1 în fața Germaniei. 

Betano

D.172/30.01.2017

Bonus de 100% până la 5000 Lei

Argentina, parcurs solid în preliminarii 

Chiar dacă este deținătoarea titlului mondial, Argentina a fost nevoită să dispute preliminarii în America de Sud, unde nivelul competiției este extrem de ridicat. 

Argentina s-a ridicat la nivelul provocării, obținând calificarea de pe primul loc, cu un bilanț de 12 victorii, două remize și patru înfrângeri.  

Echipa lui Lionel Scaloni a avut cel mai bun atac (31 de goluri marcate) și a doua cea mai solidă defensivă (doar 10 goluri primite). 

Un important semnal de alarmă transmis de Argentina că este pregătită să lupte pentru apărarea titlului mondial în SUA, Mexic și Canada. 

Ti-a placut aceasta stire? 0 0


Lasa un comentariu