La final de an Betano face o analiză a celor mai importante momente care au marcat scena fotbalistică europeană în 2023. De la titlul cucerit de Manchester City în Premier League și dublat cu obținerea de către ”cetățeni” a Ligii Campionilor în premieră și până la izbânda istorică a celor de la Napoli în Serie A, anul 2023 a fost unul memorabil în fotbalul european.
Manchester City, regina lumii
Pentru al treilea an consecutiv Manchester City s-a încoronat campioană în Premier League, de această dată la luptă cu Arsenal. După ani buni în care au alunecat spre mijlocul clasamentului, ”tunarii” au reapărut în prima linie contestând supremația oamenilor lui Pep Guardiola. Arsenal nu a reușit să țină ritmul până la final și astfel Manchester City s-a încoronat cu titlul de campioană a Angliei pentru a noua oară în istorie. Cu 36 de goluri marcate, atacantul norvegian Erling Haaland a doborât noi bariere și a obținut titlul de golgeter la șase goluri în fața lui Harry Kane de la Tottenham.
Betano
D.172/30.01.2017
Bonus 100% până 500 RON la prima depunere
Manchester City a obținut în 2023 tripla istorică, adăugând în vitrina clubului Cupa Angliei și Liga Campionilor, mult râvnitul trofeu obținut după o finală cu Inter Milano. Pe final de an ”cetățenii” au completat anul fabulos cu obținerea titlului la Cupa Mondială a Cluburilor, unde Erling Haaland a fost spectator de lux.
Napoli, primul titlu după 33 de ani
Peste trei decenii a așteptat Napoli un nou titlu în Italia, trofeu pe care l-a obținut în 2023 la o diferență de 16 puncte față de următoarea clasată, Lazio. Echipa de lângă Vezuviu mai cucerise de două ori titlul în Serie A, ambele cu legendarul Diego Armando Maradona în teren, în 1987 și 1990. Unul dintre artizanii succesului pentru Napoli a fost atacantul nigerian Victor Osimhen, golgeterul campionatului italian cu 26 de goluri. Pe final de an Osimhen și-a prelungit contractul cu Napoli până în 2026, având o clauză de 130 de milioane de euro.
Barcelona și Lewandowski, o poveste de succes în La Liga
FC Barcelona a revenit pe cea mai înaltă treaptă a podiumului din La Liga după o așteptare de patru ani, cucerind titlul cu numărul 27 din istoria clubului. Cu Xavi la conducere, echipa blaugrana a tranșat lupta pentru titlul din Spania în fața rivalei istorice Real Madrid, diferența la final fiind de zece puncte. Polonezul Robert Lewandowski a contribuit la succesul Barcelonei cu cele 23 de goluri marcate, acesta fiind golgeterul primei ligi spaniole.
Dramatism de origine germană
De departe cea mai pasionantă luptă pentru câștigarea campionatului s-a dus în Bundesliga, unde Bayern Munchen a suflat în ultima etapă titlul pe care Borussia Dortmund aproape că-l avea trecut în palmares. În ultima rundă a sezonului Bayern avea nevoie de un succes pe terenul lui FC Koln, succes pe care bavarezii l-au obținut, și de o minune la Dortmund în meciul Borussiei cu FSV Mainz. Minunea s-a produs traducându-se într-un rezultat de egalitate (2-2) care a trimis titlul la Munchen. Pentru a 33-a oară în istorie Bayern s-a încoronat campioană a Germaniei. Niclas Fullkrug de la Werder Bremen a ieșit golgeterul primei ligi germane, cu 16 goluri.
PSG, record de titluri în Hexagon
La ultimul sezon cu Lionel Messi și Neymar în lot echipa Paris Saint-Germain a obținut titlul în Ligue 1, al 11-lea din istoria clubului din capitala Franței. Cu acest titlu, PSG a devenit echipa din Franța cu cele mai multe titluri din istorie, devansând-o pe Saint-Etienne (10 titluri). Lens a fost principală rivală pentru PSG, diferența de la finalul sezonului fiind de un singur punct. Kylian Mbappe a marcat cele mai multe goluri din prima ligă franceză (29), devansându-l pe Alexander Lacazette de la Lyon (27).
Farul la putere
În Liga 1 lupta pentru titlul de campioană s-a dat între FCSB și Farul, câștig de cauză având în cele din urmă echipa lui Gheorghe Hagi. Meciul care a decis practic soarta campionatului s-a dat la Ovidiu, în returul playoff-ului, când FCSB a condus cu 2-0, pentru ca Farul să întoarcă spectaculos rezultatul, câștigând în final cu 3-2. Un scenariu demn de promoția Betano Avantaj, cu bilet câștigător pentru cei care au mizat pe piețele Rezultat final (1 sau 2). Croatul Marko Dugandzic de la Rapid a fost golgeterul Ligii 1, cu 22 de goluri, acesta devansându-l pe italianul Andrea Compagno de la FCSB (20 de goluri).
Betano
D.172/30.01.2017
Bonus 100% până 500 RON la prima depunere
Joaca la aceasta casa de pariuri si primesti bonus sportiv de 500 lei