Cupa Mondială 2022: Pregătirile pentru Qatar au intrat în linie dreaptă » Programul, televizările, cotele primelor etape și cotele la trofeu sunt AICI »»

Cupa Mondială 2022: Pregătirile pentru cel mai așteptat eveniment fotbalistic au intrat în linie dreaptă.

Urmărește live meciurile pe Livescore Pariuri1x2.ro.

După cum bine știți, pentru prima dată în istorie, competiția supremă a „sportului rege” se va disputa în sezonul de iarnă, în Qatar. Întrecerea va debuta pe 20 noiembrie, cu jocul din Grupa A dintre Qatar și Ecuador, urmând a se încheia pe 18 decembrie cu marea finală.

Cupa Mondială din Qatar va fi ultima cu 32 de echipe la start. De la ediția viitoare, care va fi găzduită de Statele Unite ale Americii, Canada și Mexic, se va trece la un format cu 48 echipe, întrecerea din 2026 fiind prima găzduită de trei țări.

Meciurile Mondialului din Qatar se văd la TVR! 

Meciurile de la Cupa Mondială din Qatar, din perioda 20 noiembrie – 18 decembrie, vor fi găzduite de orașele Al-Khor, Lusail,Al-Rayyan, Doha și Al-Wakrah. Toate cele 64 de meciuri ale turneului final (faza grupelor + fazele eliminatorii) vor fi transmise în direct în țara noastră de posturile TVR. Marea majoritate a jocurilor vor fi în direct pe TVR1, excepție făcând zilele în care se joacă simultan două partide (n.r. etapa a 3-a, cea decisivă, din faza grupelor). Atunci prioritate vor avea partidele de top, cele considerate mai puțin importante fiind pe TVR 2.

De evidențiat ar fi faptul că orele de desfășurare ale partidelor de la CM 2022 sunt pe placul microbiștilor și pariorilor din Romînia, Qatarul fiind pe același fus orar cu țara noastră.

În privința câștigătoarei competiției, bookmakerii dau prima șansă la trofeu Braziliei, cu o cotă de 5.00, podiumul favoritelor fiind completat de Argentina, cu o cotă 7.00 și Franța, cotată la 7.50.

Pentru mai multe ponturi gratuite oferite de redacția Pariuri1x2.ro, accesați conturile noastre de Tik TokTelegram și Instagram , precum și canalul nostru de YouTube.
Componența Grupelor CM 2022:
Grupa A: Qatar, Ecuador, Senegal, Olanda;
Grupa B: Anglia, Iran, Statele Unite ale Americii, Țara Galilor;
Grupa C: Argentina, Arabia Saudită, Mexic, Polonia;
Grupa D: Franța, Australia, Danemarca, Tunisia;
Grupa E: Spania, Costa Rica, Germania, Japonia;
Grupa F: Belgia, Canada, Maroc, Croația;
Grupa G: Brazilia, Serbia, Elveția, Camerun;
Grupa H: Portugalia, Ghana, Uruguay, Coreea de Sud

Programul și televizările Cupei Mondiale 2022 Qatar
Grupa A
-etapa I:
20 noiembrie, ora 18:00 (TVR1): Qatar – Ecuador 3.50 3.35 2.18
21 noiembrie, ora 18:00 (TVR1): Senegal – Olanda 5.60 3.85 1.65
-etapa II:
25 noiembrie, ora 15:00 (TVR1): Qatar – Senegal 3.70 3.35 2.12
25 noiembrie, ora 18:00 (TVR1): Olanda – Ecuador 1.70 3.90 5.12
-etapa III:
29 noiembrie, ora 17:00 (TVR 1):  Olanda – Qatar
29 noiembrie, ora 17:00 (TVR2): Ecuador – Senegal
Grupa B
-etapa I
21 noiembrie, ora 15:00 (TVR1): Anglia – Iran 1.34 5.00 10.75
21 noiembrie, ora 21:00 (TVR1):  SUA – Țara Galilor 2.50 3.20 3.05
-etapa II
25 noiembrie, ora 12:00 (TVR1): Țara Galilor – Iran 2.18 3.20 3.70
25 noiembrie, ora 21:00 (TVR1): Anglia – SUA 1.60 4.05 5.90  
-etapa III
29 noiembrie, ora 21:00 (TVR1): Țara Galilor – Anglia
29 noiembrie, ora 21:00 (TVR2): Iran – SUA  
Grupa C
-etapa I
22 noiembrie, ora 12:00 (TVR1): Argentina – Arabia Saudită 1.20 6.80 16.00
22 noiembrie, ora 18:00 (TVR1): Mexic – Polonia 2.82 3.15 2.70
-etapa II
26 noiembrie, ora 15:00 (TVR1): Polonia – Arabia Saudită 1.70 3.75 5.40
26 noiembrie, ora 21:00 (TVR1): Argentina – Mexic 1.65 3.85 5.90
-etapa III
30 noiembrie, ora 21:00 (TVR1): Polonia – Argentina
30 noiembrie, ora 21:00 (TVR2): Arabia Saudită – Mexic
Grupa D               
-etapa I
22 noiembrie, ora 15:00 (TVR1): Danemarca – Tunisia 1.50 4.20 7.60
22 noiembrie, ora 21:00 (TVR1):  Franța – Australia 1.24 6.40 12.50
-etapa II
26 noiembrie, ora 12:00 (TVR1): Tunisia – Australia 3.05 3.05 2.62
26 noiembrie, ora 18:00 (TVR1): Franța – Danemarca 2.02 3.35 4.10
-etapa III
30 noiembrie, ora 17:00 (TVR1): Tunisia – Franța
30 noiembrie, ora 17:00 (TVR2): Australia – Danemarca
Grupa E
-etapa I
23 noiembrie, ora 15:00 (TVR1): Germania – Japonia 1.40 5.00 7.70
23 noiembrie, ora 18:00 (TVR1): Spania – Costa Rica 1.24 6.20 14.50  
-etapa II
27 noiembrie, ora 12:00 (TVR1): Japonia – Costa Rica 1.98 3.40 4.20
27 noiembrie, ora 21:00 (TVR1): Spania – Germania 2.62 3.30 2.82
-etapa III
1 decembrie, ora 21:00 (TVR1): Japonia – Spania
1 decembrie, ora 21:00 (TVR2): Costa Rica – Germania
Grupa F
-etapa I
23 noiembrie, ora 12:00 (TVR1): Maroc – Croația 4.35 3.35 1.95
23 noiembrie, ora 21:00 (TVR1): Belgia – Canada 1.35 5.30 9.00
-etapa II
27 noiembrie, ora 15:00 (TVR1): Belgia – Maroc 1.57 4.20 6.10
27 noiembrie, ora 18:00 (TVR1): Croația – Canada 1.85 3.55 4.55
-etapa III
1 decembrie, ora 17:00 (TVR1): Croația – Belgia
1 decembrie, ora 17:00 (TVR2): Canada – Maroc
Grupa G
-etapa I
25 noiembrie, ora 12:00 (TVR1): Elveția – Camerun 1.87 3.45 4.65
25 noiembrie, ora 21:00 (TVR1): Brazilia – Serbia 1.50 4.35 6.80
-etapa II
28 noiembrie, ora 12:00 (TVR1): Camerun – Serbia 4.00 3.40 2.02
28 noiembrie, ora 18:00 (TVR1): Brazilia – Elveția 1.55 4.25 6.40
-etapa III
2 decembrie, ora 21:00 (TVR1): Camerun – Brazilia
2 decembrie, ora 21:00 (TVR2): Serbia – Elveția
Grupa H
-etapa I
24 noiembrie, ora 15:00 (TVR1): Uruguay – Coreea de Sud 1.88 3.40 4.60
24 noiembrie, ora 18:00 (TVR1): Portugalia – Ghana 1.52 4.10 7.30
-etapa II
28 noiembrie, ora 15:00 (TVR1): Coreea de Sud – Ghana 2.62 3.00 3.05  
28 noiembrie, ora 21:00 (TVR1): Portugalia – Uruguay 2.15 3.30 3.65
-etapa III
2 decembrie, ora 17:00 (TVR1): Coreea de Sud – Portugalia
2 decembrie, ora 17:00 (TVR2): Ghana – Uruguay
Beneficiaza de 100% BONUS DE REÎNCĂRCARE la Betano
  • Deschide-ti un cont la Betano accesand ACEST LINK.
  • Fă o depunere pe Betano.com (de minim 20 lei) și vei primi un bonus de 100%. Mai exact: depui 20 lei, primesti in plus 20 lei. Depui 500 lei, primesti alti 500 de lei din partea agentiei.
  • Bonusul va fi activat în contul tău imediat după depunere. Nu trebuie să folosești nici un „cod special” la depunere.
  • Poti incepe sa pariezi! Utilizeaza bonusul conform termenilor si conditiilor Betano si acumuleaza profit.

500 RON BONUS la prima depunere

Primesti 100% din depunerea efectuata pana la 500 RON

Cel mai bun bonus este aici! 500 lei special prin Pariuri1x2

Joaca la aceasta casa de pariuri si primesti bonus sportiv de 500 lei

 

Ti-a placut aceasta stire? 2 0


Lasa un comentariu