El Superclasico, derby-ul care nu dezamageste niciodata

Atunci când jurnaliștii britanici de la The Observer scriau că El Superclasico este meciul pe care trebuie să îl vezi pe viu măcar o dată înainte de a muri nu au exagerat cu nimic. Tot ei afirmau că, în comparație cu un Boca – River, faimosul Old Firm, Celtic – Rangers, pare doar o joacă de copii în curtea școlii. Iar după ce am trăit și văzut personal pe Bombonera, pot afirma fără teama de a greși cu ceva că acest derby este mai presus decât orice Clasico, Barca – Real, orice Derby della Madonnina, Inter – Milan, sau orice alt derby major al fotbalului mondial. De aceea, i se spune El Superclasico. Pentru că nu are egal.

Fotografii realizate cu un telefon Samsung Galaxy S10

Totul are altă încărcătură decât la orice alt mare clasic al sportului-rege. Pornind de la atenția specială acordată de mass-media, cu un studio realizat la lumina nocturnei chiar pe gazonul de pe Bombonera cu o seară înaintea Superclasico, cu transmisii în direct de la stadion începând cu ora 9 dimineața, cu 12 ore înaintea startului jocului, cu 30 de pagini din 40 acordate acestui derby de unicul cotidian sportiv din Argentina, Ole și cu o zonă a presei plină până la refuz cu sute de jurnaliști. Mai mult chiar, cotidianul Clarin a avertizat populația ce măsuri trebuie luate pentru a nu-și face sânge rău în timpul El Superclasico din cauza emoțiilor uriașe ce preced un asemenea meci.

Apoi, continuând cu măsurile de securitate speciale, cu un elicopter care a survolat zona din cartierul La Boca vreme de câteva ore bune înainte și după partidă, cu străzi închise în jurul arenei încă de la prânz, cu o desfășurare de forțe cum nu am mai văzut la vreun alt derby din Europa și cu autobuzele ce aveau drept destinație cartierul La Boca oprite cu vreo trei kilometri înainte, în momentul când mai rămăseseră două ore până la startul jocului.

Apoi, atmosfera. Auzisem cu o zi înainte că pământul tremură în preajma Bombonerei în timpul unui meci, dar a fost mult mai mult. Locul care îmi fusese rezervat în zona de presă era chiar lângă un perete, de care mă mai sprijineam când încercam să realizez fotografii cât mai reușite. În mai multe rânduri, am simțit cum peretele face stânga-dreapta, iar pământul mi se mișca sub picioare ca la un cutremur. Iar masa din fața mea tremura. De fapt, El Superclasico este un seism cu zeci de replici pe durata a 90 de minute.

De aceea, Boca – River este derby-ul care nu dezamageste niciodata pentru ca este unicul clasic unde spectacolul tribunelor este mai așteptat decât cel din teren. Chiar dacă, uneori, nivelul fotbalului nu se ridica la pretențiilor fanilor, atmosfera de pe stadion nu dezamăgește niciodată. A fost impresionant cum suporterii Bocăi și-au încurajat favoriții imediat după fluierul de final, deși rivalii de la River Plate sărbătoreau pe gazon calificarea în finala Copei Libertadores. Fără pic de dezamăgire, aceștia au început să cânte la fel de tare ca și pe durata meciului, iar cei din peluza La 12 și-au continuat recitalul la mult timp chiar după ce toți jucătorii părăsiseră terenul.

De aceea, El Superclasico nu are egal în lume! Iar după ce am trăit pe viu o asemenea experiență, chiar încep să simt că le-am văzut pe toate în ceea ce privește fotbalul. Astfel, pot afirma răspicat că poți muri liniștit doar după ce ai văzut live un Superclasico. De preferat, cât mai târziu posibil!