Orgoliul de echipa mare al lui Internazionale Milano continua sa sufere. De sapte sezoane incoace, “nerazzurii” nu sunt decat simpli spectatori al recitalului fara sfarsit dat de catre Juventus Torino. Desi au reusit o satisfacatoare serie de cinci titluri consecutive cucerite in Serie A in perioada 2005-2010, milanezii au incetat sa emita pretentii la primul loc, fapt care continua sa se petreaca si in actualul sezon. Chiar si asa, aducerea lui Stefano Pioli la carma echipei se arata a fi una dintre cele mai intelepte decizii luate de catre conducerea gruparii din Milano, care, calauzita de catre experimentatul tehnician italian, si-ar putea depune o candidatura serioasa in lupta la titlu din sezonul viitor.
Un plan autentic
La cum evolueaza lucrurile in acest moment, Inter ar fi putut fi o adversara serioasa pentru Juventus in lupta la titlu chiar in acest sezon, dar inceputul dezastruos de campionat cu Frank de Boer pe banca a anulat orice posibilitate a “nerazzurilor” de a triumfa in Serie A. Chiar si asa, nimic nu e pierdut pentru milanezi, atata timp cat jocul echipei continua sa functioneze conform asteptarilor. Astfel, Inter a contabilizat noua victorii in ultimele zece partide de campionat, fapt care i-a propulsat pe “nerazzuri” pana pe pozitia a patra in Serie A, peste grupari puternice precum AC Milan, Lazio sau Fiorentina. Privind mai atent situatia, observam ca majoritatea victoriilor celor de la Inter au fost obtinute in fata unor echipe mai slab cotate, singurul succes notabil fiind adjudecat in disputa cu Lazio, scor 3-0. De altfel, achizitia lui Roberto Gagliardini (ex-Atalanta), dar si forma exceptionala traversata de catre golgheterul echipei, Mauro Icardi, au contribuit semnificativ la ascendenta milanezilor in ierarhie.
La timpul achizitiei lui Gagliardini, pe lista de transferuri a celor de la Internazionale se mai aflau alti doi importanti jucatori italieni. Mai intai, au aparut zvonuri conform carora Domenico Berardi (Sassuolo) ar putea semna cu “nerazzurii”. Pana la urma, situatia acestuia a ramas la statutul de zvon, intrucat Inter nu a fortat mutarea. Pe langa vedeta celor de la Sassuolo, Federico Bernardeschi, colegul lui Tatarusanu si al lui Ianis Hagi de la Fiorentina s-a aflat in atentia milanezilor. Inca o data, nu s-a oficializat nimic, zvonurile au apus, iar “nerazzurii” s-ar putea sa fi regretat ratarea acestei tinte, intrucat Bernaderschi a inscris un gol senzational din lovitura libera in urma cu doar cateva zile, in 16-imile Europa League, pe terenul celor de la Borussia Monchengladbach (1-0).
In schimb, sansele pentru ca golgheterul “nerazzurilor”, Mauro Icardi, sa termine pe primul loc in topul marcatorilor din Italia sunt ceva mai mari. 6.00 este cota oferita argentinianului, in conditiile in care acesta se claseaza pe pozitia a 5-a in aceasta ierarhie, cu 15 reusite.
Joaca la aceasta casa de pariuri si primesti bonus sportiv de 500 lei