La mijlocul săptămânii ne-am delectat cu un festival de goluri în amicalele jucate la nivel de naționale! Acum este rândul Ligii Națiunilor să iasă la rampă și să ne ofere doza de adrenalină pe care cu toții o căutăm în fiecare weekend! Betano te așteaptă și pe tine la joc cu o Misiune creată special pentru meciurile din Liga Națiunilor!
Portugalia – Franța
Campionii Europeni primesc vizita Campionilor Mondiali pe stadionul Da Luz din Lisabona. Portugalia și-a făcut încălzirea pentru această înfruntare cu un 7-0 într-un amical jucat miercuri cu Andorra. Amicalul Franței nu a decurs la fel de bine, pierzând surprinzător pe teren propriu cu 2-0 în fața Finlandei. Naționala “Cocoșului galic” a folosit, însă, și foarte multe rezerve în această partidă de pregătire, cu scopul de a alinia cel mai bun 11 pentru confruntarea cu lusitanii. Cei doi giganți se luptă pentru câștigarea grupei, aflându-se la egalitate în clasament înaintea acestei întâlniri, câte 10 puncte de fiecare din 12 posibile. Meciul tur, ce s-a disputat acum o lună pe Stade de France, s-a încheiat nedecis, 0-0. În cazul unei victorii pe teren propriu, portughezii se pot gândi deja la play-off-ul competiției, în încercarea de a-și apăra titlul cucerit în ediția 2018-2019 a Ligii Națiunilor. Statistica este, totuși, de partea francezilor, care au obținut până acum 18 victorii din 26 de meciuri jucate până acum împotriva lusitanilor
Cine va ieși triumfător dintre Mbappe și Ronaldo?
VEZI AICI COTE PE MARCATORI ÎN PORTUGALIA – FRANȚA
Belgia – Anglia
Pe stadionul King Baudouin din Bruxelles se vor întâlni două super puteri ale fotbalului mondial, Belgia și Anglia. Ambele formații vin după victorii obținute în amicalele disputate la mijlocul săptămânii.
În total, sunt 9 confruntări în istoria duelurilor directe, Anglia având un mic avantaj, cu 4 victorii obținute și 3 înfrângeri. Trupa pregătită de Gareth Southgate va ataca Belgia cu trio-ul stelar Harry Kane, Raheem Sterling și Jadon Sancho.
Echipa lui Roberto Martinez este pe primul loc în clasamentul mondial și a învins Anglia de două ori la ultimul Mondial, deși, englezii au câștigat ultimul duel direct jucat acum o lună pe Wembley. Belgia se poate baza pentru acest derby al grupei pe toți jucătorii săi cheie, precum Eden Hazard, Dries Mertens, Romelu Lukaku, Kevin De Bruyne sau Thibaut Courtois.
Italia – Polonia
Italia înfruntă acasă liderul Polonia, chiar pe stadionul “Mapei” al echipei de club Sassuolo, formație la care evoluează internaționalul român Vlad Chiricheș. Meciul tur, care s-a desfășurat acum o lună la Gdańsk, s-a încheiat cu un scor alb, iar această dispută se poate dovedi decisivă pentru calificarea mai departe în faza eliminatorie a competiției. Ambele selecționate au obținut victorii în meciurile amicale de la mijlocul săptămânii și au un moral bun înaintea întrecerii directe.
“Squadra Azzurra” nu a mai pierdut un meci din septembrie 2018, atunci când a fost învinsă la limită, cu 1-0, în Portugalia.
De cealaltă parte, selecționata la care evoluează cel mai bun marcator al sezonului trecut de Liga Campionilor, Robert Lewandowski, are 4 victorii și 1 remiză obținute în ultimele 5 partide și conduce grupa din Liga Națiunilor.
Cele două combatante au primit fiecare câte două goluri în cele 4 meciuri jucate până acum în grupă, însă, Polonia a înscris de mai multe ori, 5, față de cele 3 reușite ale Italiei.
România – Norvegia
România primește pe Arena Națională vizita Norvegiei contra căreia va încerca să-și ia revanșa pentru scorul drastic înregistrat în tur.
După victoria clară din amicalul cu Belarus, băieții pregătiți de Mirel Rădoi vor încerca să întrerupă și seria de 3 înfrângeri consecutive în meciurile oficiale. Echipa României are nevoie de puncte pentru a evita ultimul loc, deținut în acest moment de Irlanda de Nord. “Lanterna Roșie” a grupei va retrograda la final în Divizia C a Ligii Națiunilor.
Scandinavii și-au anulat amicalul cu Israel, care trebuia să se dispute la mijlocul săptămânii, atacantul israelian, Dabbur, fiind depistat pozitiv cu virusul COVID-19. Astfel, selecționerul Lagerback are la dispoziție o formație odihnită pentru meciul de la București. Fundașul nordicilor, Omar Elabdellaoui, nu va face deplasarea cu echipa, intrând și el în izolare. Norvegienii se pot lăuda cu cel mai bun atac și cea mai bună apărare din grupa noastră, aflându-se la egalitate de puncte, 9, cu cealaltă echipă de pe primele două locuri, Austria.
Meciul va fi arbitrat de către turcul Ali Palabiyik, cel care a mai condus la centru și “reprezentativa mică” a țării noastre, în victoria cu 2-1 din deplasare, cu Portugalia. Acel meci a contat pentru Preliminariile Europeanului de tineret din 2019 și a fost, de asemenea, meciul de debut al lui Mirel Rădoi la formația de tineret.
PE BETANO AI COTA 24.00 CA GEORGE PUȘCAȘ SĂ MARCHEZE 2+ GOLURI
Bucură-te de fotbalul jucat de cele mai bune naționale ale Europei alături de Betano, unde ai peste 1,500 de pariuri pe fiecare meci, Cash Out 100% înainte de fluierul de start, BetCombo, sute de Pariuri Speciale și o Misiune creată pentru fanii spectacolului de pe dreptunghiul verde!
Joaca la aceasta casa de pariuri si primesti bonus sportiv de 500 lei