O poveste: Enrico Albertosi

“Un pic nebun, campion, geniu” – aşa a fost caracterizat intr-un articol aparut în peniunsula, la împlinirea vârstei de 70 de ani, portarul Enrico “Ricky” Albertosi. Pentru cei mai tineri, acest nume nu spune nimic. Cei trecuţi de prima tinereţe sau iubitorii împătimiţi ai sportului rege, ştiu însă că vorbim de unul dintre portarii de legendă ai Italiei.

Debut la Spezia

Enrico s-a născut în anul 1939, în micul orăşel Pantremoli, din frumoasa Toscanei. Deşi Parma era la o aruncătură de băţ, vreo două ore, pe şosea, cu-n “Topolino”, Enrico a debutat în fotbal la Spezia. Ca şi acum, “micii vulturi” nu alcătuiau o echipă cu pretenţii.  Talentul tânărului de doar 18 ani dintre buturi, a fost însă repede remarcat. De cine? Chiar de scouterii mândriei Toscaniei, AFC Fiorentina.

La finele stagiunii 1957 – 1958, Albertosi trecea în curtea “violeţilor”. Tânăr şi necopt, credeau unii, dar cât de eronat. După doar câteva antrenamente, tehnicianul Luigi Ferrero a înţeles că noul venit este ceea ce echipa caută. Nu a avut însă prea multă vreme pentru a-l şlefui pe puştan. Nici nu era nevoie! Ferrero a plecat, iar înlocuitorul acestuia, argenitianul Luis Craniglia, a sărit etapa. Enrico Albertosi a devenit titular, contribuind, în anii ce au urmat, la una dintre cele mai frumoase perioade din istoria Fiorentinei.

În stagiunea 1960-1961, cu Albertosi titular în ambele manşe, Fio a câştigat defuncta Cupă a Cupelor. Învinsa s-a numit Rangers, una dintre marile forţe ale vremii. Scoţienii au pierdut ambele manşe: 0-2 în Italia, 1-2 pe Ibrox. În sezonul următor, Fiorentina a jucat din nou finala, pierduta însă în rejucare.

Intrat definitiv în inimile tifosilor din Florenţa, Albertosi nu a dezamăgit nici în următorii ani. A contribuit din plin a cele două Cupe ale Italiei câştigate de Fiorentina în 1961 şi 1966, dar şi la un nou succes european major. În 1966, Fio şi-a trecut în palmares Mitropa Cup.

Albertosi_Cagliari-av

Mutare la Cagliari

După 10 ani petrecuţi la echipa toscană, “Ricky” a simţit nevoia unei schimbări. Fan al goalkeeperului, ajuns între timp la 29 de ani, Luigi Riva, “vârful de lance” al naţionalei Italiei,  a insistat pentru transferul acestuia la Cagliari. S-a dovedit a fi o mişcare extrem de inspirată. Cu Enrico oferind siguranţa maxima defensivei şi Riva marcând la foc automat, Cagliari a reuşit să câştige, în 1970, singurul său scudetto din istorie. Doar 11 goluri au primit sarzii în acel sezon!

În ciuda performanţei majore înregistrate, Cagliari era pana la urma o echipa destul de mică pentru noile pretenţii ale lui Albertosi. Cu atât mai mult cu cât, între timp, acesta ajunsese şi prima opţiune între buturile naţionalei. Paradele sale au ajutat-o pe Italia să ajungă până finala Mondialului mexican. Marile  trofeu nu a fost însă adjudecat de squadra azzurra. Italia a pierdut cu 1-4 contra Braziliei lui Pele, Jairzinho, Felix şi Carlos Alberto.

La 35 de ani, Albertosi

A urmat aşadar un nou transfer. Ajuns la 35 de ani, Enrico Albertosi semna cu marele AC Milan. Nu era doar o scurtă vizita a portarului, la unul dintre cluburile la care, probabil, visase să joace încă de când era copil. Aventura lui Albertosi în tricoul “diavolului” s-a întins pe perioada a 6-a ani şi a 170 de meciuri! Spre comparaţie, la Fiorentina, Ricky a jucat 180 de partide, iar la Cagliari, 177. Şi poate că nu s-ar fi oprit aici!

A venit insa anul 1980. AC Milan fusese eliminata din primul tur al Cupei Campionilor, dupa un gol nefericit incasat de Albertosi, iar cateva luni mai tarziu, a picat bomba. Alaturi de alte 6 cluburi, AC Milan a fost gasita vinovata de implicarea in trucarea unor partide. Scandalul Totonero i-a trimis pe milanezi în B, iar Albertosi a primit una dintre cele mai mari pedepse: 4 ani de suspendare!

Un final nefericit al unei cariere frumoase. Totuşi, în ceea ce-l priveşte pe Enrico “Ricky” Albertosi, fanii au trecut cu vederea acest aspect. Rememorează însă cu placere fantasticele evoluţii avute de-l lungul celor 22 de sezoane, la Cagliari, Fiorentina, Milan sau în tricoul primei reprezentative şi-l pun pe picior de egalitate cu o altă legenda a fotbalului italian, Dino Zoff.


500 RON BONUS la prima depunere

Primesti 100% din depunerea efectuata pana la 500 RON

Cel mai bun bonus este aici! 500 lei special prin Pariuri1x2

Joaca la aceasta casa de pariuri si primesti bonus sportiv de 500 lei

 

Ti-a placut aceasta stire? 2 0


Lasa un comentariu