Victoria spectaculoasă pe care Universitatea Craiova a obținut-o aseară în „Gruia” cu CFR Cluj, scor 3-2 (1-0) a adus schimbări spectaculoase de cote la pariuri.
Urmărește-ne pe Facebook și Instagram! Abonează-te și la canalul nostru de YouTube!
În ciuda eșecului, campioana a rămas lider în play-off însă nu mai are decât un singur punct avans față de olteni care sub bagheta lui Cristiano Bergodi au bifat trei victorii din tot atâtea posibile, acumulând 35 de puncte. Or în condițiile în care cele două formații vor câștiga toate partidele pe care le mai au de diputat până la returul din Bănie care se va consuma în ultima etapă a play-off-ului, am putea asista la un final incendiar în Liga 1 în care pe „Oblemenco” să se joace cu titlul pe masă.
2.20 este cota la Betano pe care Universitatea Craiova o are pentru a câștiga titlul în Liga 1!
În ecuația pentru titlu ar putea reintra în această seară și FCSB. „Roș-albaștrii” sunt la 9 puncte de CFR Cluj însă cu o victorie la Giurgiu cu Astra ar veni la șase puncte în spatele ardelenilor și la cinci de olteni, urmând ulterior a aștepta noi pași greșiți din partea celor două rivale.
Pariaza la Betano Ai BONUS de pana la 500 de RON la prima depunere!
CFR Cluj – cota 1.65
Universitatea Craiova – cota 2.20
FCSB – cota 15.00
Astra Giurgiu –cota 150.00
Gaz Metan Mediaș – cota 250.00
FC Botoșani – cota 250.00
Beneficiaza de 100% BONUS DE REÎNCĂRCARE la Betano
- Deschide-ti un cont la Betano accesand ACEST LINK.
- Fă o depunere pe Betano.com (de minim 20 lei) și vei primi un bonus de 100%. Mai exact: depui 20 lei, primesti in plus 20 lei. Depui 500 lei, primesti alti 500 de lei din partea agentiei.
- Bonusul va fi activat în contul tău imediat după depunere. Nu trebuie să folosești nici un „cod special” la depunere.
- Poti incepe sa pariezi! Utilizeaza bonusul conform termenilor si conditiilor Betano si acumuleaza profit.

