Premiul de 10.000 RON cash din Super 12, reportat! 🍀 20.000 lei cash de dat în ETAPA 71!

super 12 report

Etapă cu peripeții în Super 12! Publicată, ca de obicei, în prima zi a săptămânii, runda cu numărul 70 a celui mai tare predictor gratuit de fotbal din România, își va reporta premiul de 10.000 lei cash, către etapa următoare.

Explicăm motivele din care organizatorul concursului a luat această decizie. Lucrurile au fost date peste cap de criza Covid, care a afectat serios desfășurarea meciurilor din toate eșaloanele engleze și nu numai. Astfel, din cele 29 de partide care ar fi trebuit să se joace duminică în Premier League, Championship și League One, doar 12 au mai fost în cele din urmă programate, restul fiind amânate pentru date care urmează a fi anunțate. Tot din cauza Covid-19 a fost amânată și confruntarea Kotrijk – Antwerp din Belgia. Niciunul din aceste meciuri nu se va mai disputa în anul 2021.

Descarcă aplicația!

Implicit, de suferit a avut și predictorul Super12. Etapa săptămânii a inclus 8 meciuri din cele competițiile amintite, plus încă un joc din Serie B, Parma – Crotone. Anunțat inițial în program, duelul de pe ”Ennio Tardini” se va juca în cele din urmă pe 15 ianuarie. Din restul de 11 partide, doar 4 au mai apucat să se joace, meciuri a căror rezultat a fost corect indicat de un număr enorm de jucători. Mai exact 3235, care ar trebui să câștige fiecare, în condițiile date, infima suma de 3 lei.

Meciurile etapei 70 din Super12

D 13:30 PARMA – CROTONE (inclus inițial în program, reprogramat)
D 17:00 BURNLEY – EVERTON (amânat)
D 17:00 MIDDLESBROUGH -NOTTINGHAM (2-0)
D 17:00 HULL – BLACKBURN (amânat)
D 17:00 MILWALL – SWANSEA (amânat)
D 17:00 PRESTON – SHEFFIELD UTD. (amânat)
D 17:00 PETERBOROUGH – READING (amânat)
D 17:00 WIMBLEDON – CHARLTON (amânat)
D 17:00 KORTRIJK – ANTWERP (amânat)
D 19:30 ASTON VILLA – CHELSEA (1-3)
D 22:00 BRIGHTON – BRENTFORD (2-0)
D 22:00 OOSTENDE – GENK (0-4)

Joacă gratuit!

20.000 lei, premiul etapei 71 din Super12!

Ținând cont de toate acestea, organizatorul concursului Super12 a hotărât reportare premiul rundei a 70-a. Astfel, în etapa 71 a concursului, premiul pus la bătaie nu va fi de 10.000 lei cash, ci de 20.000 lei cash! Premiul va rămâne neschimbat, până va fi câștigat. Adică, dacă în etapa 71 nu va fi niciun jucător cu 12 predicții corecte, cei 20.000 lei cash vor fi ”pe masă” în runda 72 din Super 12.

  • 10 premii de 10.000 de lei au fost câștigate până acum în cele 67 de etape Super12.
  • Un miliard de lei vechi s-au acordat până acum în Super 12
  • 37 de participanți au câștigat premiile Super 12
Cum joci Super 12 și când e următoarea etapă?

Dacă te pricepi la fotbal și pariuri, ești invitat să participi gratuit, în fiecare săptămână, la o etapă a predictorului Super 12. Pentru a participa la concurs trebuie doar să descarci aplicația Super 12 din Google Play sau AppStore (T &C. 18 ani+) și să indici rezultatele 1, X, 2 pentru cele 12 partide de fotbal selectate la fiecare etapă. Dacă ești inspirat, ai câștigat marele premiu! Acesta poate fi integral al tău sau se împarte în mod egal, în cazul în care sunt mai mulți câștigători!

Următoarea etapă, a 71-a, conține meciuri programate în primele 3 zile ale noului an. Nu vor lipsi duelurile din Premier League sau Championship, însă de remarcat este revenirea primei ligi spaniole. Etapa a 19-a din La Liga livrează câteva partide extrem de atractive, precum Getafe – Real Madrid, Betis – Celta Vigo, Mallorca – Barcelona sau Osasuna – Bilbao.

Cel mai bun bonus este aici! 500 lei special prin Pariuri1x2

Joaca la aceasta casa de pariuri si primesti bonus sportiv de 500 lei

 

500 RON BONUS la prima depunere

Primesti 100% din depunerea efectuata pana la 500 RON

Ti-a placut aceasta stire? 2 0


Lasa un comentariu