România, la 90 de minute de a scrie istorie la EURO 2019!

Reprezentativa de tineret a României este la 90 de minute distanță de a scrie istorie la EURO 2019!
Mirel Rădoi, selecționerul reprezentativei de tineret a României, a declarat la conferința de presă premergătoare duelului decisiv pentru calificarea în semifinalele Euro 2019, pe care „tricolorii” îl vor susține astăzi cu Franța de la ora 22:00, meciul contând pentru ultima etapă a Grupei C, că ia în calcul chiar și o înfrângere.
Declarația selecționerului vine în contextul în care „tricolorii mici” pot accede în careul de ași al turneului final al Campionatului European care are loc în această perioadă în Italia și San Marino chiar și cu o înfrângere la o diferență de unul sau două goluri!
„Echipa e pregătită doar mental pentru înfrângere, vedem dacă şi pe teren. Noi am pregătit şi ştim ce le vom spune jucătorilor dacă va fi o înfrângere. Sperăm să-o ducem cât mai mult, sperăm să nu fie cu Franța”, a declarat Mirel Rădoi, selecționerul reprezentativei de tineret a României.

Selecționerul Franței se teme de „marea galbenă!”
De partea cealaltă, Sylvain Ripoll, selecţionerul reprezentativei de tineret a Franţei, a recunoscut la conferinţa de presă dinaintea meciului decisiv pentru accederea în semifinalele Campionatului European de tineret că se teme de „marea gallbenă” care va fi în tribune și de aportul pe care fanii român îl pot aduce „tricolorilor” în duelul cu elevii săi din această seară de la ora 22.00.
„Vor fi mulţi români în tribune, când mă uitam la meciurile lor de aici vedeam mult galben şi nu era de la soare. Vor fi o prezenţă benefică, ne dorim să jucăm cu un stadion plin”, a declarat Sylvain Ripoll.

Peste 10.000 de români vor fi prezenți în tribune!
Potriviti reprezentanților Federației Române de Fotbal, organizatorii au anunţat că s-au vândut până în prezent 12.000 de bilete. Dintre acestea, 6.000 au fost cumpărate de români, în sectorul rezervat de UEFA suporterilor naţionalei noastre, însă sunt informații potrivit cărora încă 4.000 de bilete au fost cumpărate tot de români în diferite zone ale stadionului. În acest context este de așteptat ca numărul fanilor români să fie depășit față de meciul cu Anglia când în tribune au asistat 8.500 de compatrioți.

Remiza, rezultatul ideal pentru Franța și România!
Pentru „tricolori” și pentru francezi o remiză în această seară ar însemna o calificare braț la braț în semifinalele ERO 2019, cu România în postura de câştigătoare a grupei, în timp ce Franţa ar fi cea mai bună echipă de pe locul secund.
Selecționata pregătită de Mirel Rădoi se poate însă califica în semifinale dacă câștigă duelul cu Franța, caz în care „Cocoșii” pleacă acasă, în semifinale urmând ase califica Italia. De asemenea, „tricolorii” se califică în semifinale și în cazul în care pierd cu Franța la un gol sau două diferență, dar de pe locul doi.

Echipe probabile Franța- România:
Franța
: Bernardoni – Amian, Upamecano, Niakhate, M. Sarr – Reine-Adelaide, Tousart, Aouar – Ikone, M. Dembele, M. Thuram
Selecționer
: Sylvain Ripoll
România: Radu – Manea, Nedelcearu, Pașcanu, Fl. Ștefan – T. Băluță, Cicâldău – Man, I. Hagi, Fl. Coman – Pușcaș
Selecționer: Mirel Rădoi

Rezultate Grupa C
România – Croația 4-1, Anglia – Franța 1-2;
Anglia – România 2-4, Franța – Croația 1-0;
24 iunie: Franța – România (ora 22:00, TVR 1, TVR HD), Croația – Anglia (22:00, TVR 2, înregistrat TVR HD 00:00)

Clasament Grupa C
1 România                        2      2        0        0        8-3    6
2 Franța                            2      2        0        0        3-1    6
3 Anglia                             2      0        0        2        3-6    0
4 Croația                           2      0        0        2        1-5    0

Pariaza GRATUIT 500 lei pe  Franta U21 – Romania U21!

Nationala Romaniei U21 participa la Campionatul European, iar casa de pariuri eFortuna vine cu o oferta speciala pentru toti juctorii care isi deschid acum un cont. Daca esti jucator nou la eFortuna, ai bonus de bun venit în valoare de până la 500 de lei.

Cum obtii bonusul?

Iti poti incasa bonusul in doar cateva minute, urmand pasii simpli de mai jos:

  1. Deschide-ti un cont utilizand acest link.
  2. Fa o depunere in maximum 3 zile si primesti 100% pana la maximum 500 lei!
  3. Activeaza bonusul.
  4. Pariaza si castiga!

Deschide-ti cont!

Daca esti nou la eFortuna, atunci nu mai astepta si deschide un cont folosind acest link.Doar prin Pariuri1x2.ro vei primi un bonus de 500RON , bonusuri speciale si vei putea participa la promotiile exclusive pe care le desfasuram doar pentru cei care isi deschid cont prin site-ul nostru.

Jucand prin linkurile noastre, sustii intreaga echipa si toate proiectele pe care le desfasuram. Daca vrei sa afli mai multe despre aceasta casa de pariuri, atunci citeste pagina cu toate informatiile si parerile jucatorilor: eFortuna

 

500 RON BONUS la prima depunere

Primesti 100% din depunerea efectuata pana la 500 RON

Cel mai bun bonus este aici! 500 lei special prin Pariuri1x2

Joaca la aceasta casa de pariuri si primesti bonus sportiv de 500 lei

 

Ti-a placut aceasta stire? 0 0


Lasa un comentariu