Noua Zeelanda si Australia se vor confrunta in aceasta seara pe „Twickenham Stadium” din Londra in finala Cupei Mondiale la Rugby! De la ora 18.00, lumea rugby-ului va fi conectata la meciul care pune fata in fata doua duble campioane mondiale, doua mari rivale si, poate, cele mai bune doua echipe din istoria acestui sport.
In meciul de astazi, jucat cu trofeul „Webb Ellis” pe masa, nu exista favorita! Cele doua formatii, care an de an se confrunta in „The Rugby Championship”, se cunosc perfect.
Intalnirea de azi reprezinta episodul cu numarul 155 din istoria confruntarilor directe All Blacks – Wallabies. Noua Zeelanda a castigat 105 meciuri, in timp ce Australia are in cont 42 de succese. De 7 ori s-a inregistrat remiza intre cele doua mari rivale.
Statistica All Blacks vs. Wallabies:
– puncte: 3126 – 2143
– eseuri: 404 – 236
– conversii: 233 – 140
– lov. de pedeapsa: 322 – 278
In acest an, in cadrul The Rugby Championship, Australia a reusit sa invinga campioana mondiala Noua Zeelanda cu 27-19, intr-o partida disputata pe „ANZ Stadium” din Sydney in fata a 73.824 de spectatori, si sa castige trofeul! Noua Zeelanda si-a luat insa revansa cateva zile mai tarziu, invingand Australia la Auckland cu 41-13.

Pentru Richie McCaw, capitanul All Blacks, meciul de azi ar putea fi ultimul in tricoul nationalei Noii Zeelande. „Voi lua o decizie in acest sens la revenirea acasa”, le-a spus Richie jurnalistilor la conferinta de presa de ieri.
Richie McCaw, care pe 31 decembrie va implini 35 de ani, a imbracat de 147 de ori tricoul Noii Zeelande, pentru care a debutat in 2001. Intrat deja in legenda, Richie McCaw a bifat cele mai multe meciuri tocmai impotriva adversarei de azi, Australia: 35! Cu McCaw in echipa, Noua Zeelanda a pierdut doar de 6 ori in fata Australiei, alte doua partide incheindu-se la egalitate. El are si un joc impotriva Romaniei!
Noua Zeelanda s-a impus la RWC in doua randuri, in 1987, la prima editie, pe teren propriu, cand a invins in finala Franta cu 29-9, si acum patru ani, la ultima editie, cand a trecut tot de Franta, si tot la Auckland, cu 8-7.
Australia are si ea doua titluri. Primul a fost cucerit in 1991, cand a dispus in finala de Anglia, chiar la ea acasa, pe „Twickenham Stadium” din Londra, cu 12-6. Al doilea a venit opt ani mai tarziu, dupa o finala cu Franta, 35-12, meci disputat pe „Millennium Stadium” din Cardiff.
Invingatoarea de azi va deveni prima tripla campioana mondiala din istorie!
Trofeul „Webb Ellis” va fi inmanat diseara capitanului campioanei mondiale de printul Harry, nepotul Reginei Angliei.

Aseara, pe „Olympic Stadium” din Londra, in fata a 55.925 de spectatori, Africa de Sud si Argentina s-au intalnit in finala mica a RWC 2015. La capatul unui meci pe care l-a dominat, Africa de Sud s-a impus cu 24-13.
