Sunderland: Vieira tot mai aproape de a prelua „pisicile negre”!

Criza prin care trece Sunderland s-ar putea sa aiba o rezolvare. In cazul demiterii sau demisiei lui Dick Advocaat de pe Stadium Of Light, sefii “pisicilor negre” sunt pregatiti sa-l aduca pe Patrick Vieira. Presa britanica scrie ca antrenorul tineretului de la City ar putea sa fie o solutie foarte buna. Acesta a fost pe lista celor de la Sunderland si in vara.

.Advocaat s-a declarat mai mult decat maleabil, exprimandu-si dorinta, de a se da la o parte, daca se gaseste un inlocuitor. Sunderland pare condamnata dupa sapte etape, reusind sa acumuleze numai doua puncte.

images

Ellis Short, patronul “pisicilor negre”, a avut in vizor doi antrenori in aceasta vara. Unul dintre ei a fost Vieira, iar celalalt a fost principalul celor de la Burnley, Sean Dyche. Amandoi aflandu-se pe lista scurta. Mai mult, Ellis a contactat conducerea celor de la City pentru a le cere permisiunea sa-l oferteze pe fostul international francez, care este antrenorul echipei de tineret a “cetatenilor”. Conducerea clubului din Manchester nu a fost de acord, dar a lasat o portita deschisa. Acestia au afirmat ca nu-i pot interzice francezului dreptul sa antreneze o echipa de seniori, daca isi doreste.

De serviciile lui Vieira s-a interesat si Newcastle, fara sa fie vreo discutie avansata.

In cazul plecarii lui Advocaat, cu siguranta unul dintre cei doi: Vieira sau Dyche, o vor prelua pe Sunderland. Cel mai probabil, acest lucru se poate intampla dupa duelul cu West Ham, din etapa viitoare de Premier League.

Cel mai bun bonus este aici! 500 lei special prin Pariuri1x2

Joaca la aceasta casa de pariuri si primesti bonus sportiv de 500 lei

 

500 RON BONUS la prima depunere

Primesti 100% din depunerea efectuata pana la 500 RON

Ti-a placut aceasta stire? 0 0


Lasa un comentariu