Tragedie în lumea fotbalului: Cheik Tiote, fostul jucător de la Newcastle, a decedat la doar 30 de ani

Cheik Tiote, în vârstă de 30 de ani, fost mijlocaş la Newcastle, a decedat astăzi după ce s-a prăbuşit pe teren la unul dintre antrenamentele echipei sale, Beijing Enterprises, în China, potrivit SkySports. Fotbalistul a fost transportat la spital, însă a murit câteva ore mai târziu, cauza bănuită fiind un infarct.

„Cu mare regret, pot confirma că Cheik Tiote a decedat după ce s-a prăbuşit pe teren la antrenament. Nu vă pot spune mai multe în acest moment, însă solicităm ca intimitatea familiei sale să fie respectată în acest moment dificil.”, a declarat purtătorul său de cuvânt, Emanuele Palladino.

Tiote şi-a început cariera de fotbalist profesionist în Belgia, la Anderlecht, alături de care a câştigat două titluri de campion, în sezonul 2005/2006 şi 2006/2007. După aceea, acesta a mers în Eredivisie, unde a evoluat pentru Roda şi Twente, la ultima câştigând titlul şi Supercupa Olandei. În 2010, acesta a făcut pasul cel mare, când a semnat cu Newcastle, unde a jucat până în această iarnă. Din februarie, acesta a fost legitimat la Beijing Enterprises, formaţie din liga a doua chineză.

156 de partide a disputat Tiote în tricoul lui Newcastle, reuşind să marcheze un gol.

Unicul său gol a fost unul superb, marcat împotriva lui Arsenal, în februarie 2011. Golul său a dus scorul la 4-4, după ce „tunarii” au condus cu 4-0.

55 de prezenţe a avut acesta în tricoul naţionalei Coastei de Fildeş, alături de care a cucerit Cupa Africii, în 2015.

Cel mai bun bonus este aici! 500 lei special prin Pariuri1x2

Joaca la aceasta casa de pariuri si primesti bonus sportiv de 500 lei

 

500 RON BONUS la prima depunere

Primesti 100% din depunerea efectuata pana la 500 RON

Ti-a placut aceasta stire? 2 1


Lasa un comentariu