Viitorul se inclina si in fata celor de la Pandurii Targu Jiu

Echipa lui Gica Hagi pare sa nu isi mai revina in play-off, faza in care si-a compromis inca din start sansele importante pe care le avea la obtinerea primului titlu de campioana din istoria clubului.

Luni seara, Viitorul a pierdut, scor 2-0, meciul disputat la Ovidiu cu Pandurii Targu Jiu. Ambele reusite ale intalnirii au fost inregistrate in partea secunda a confruntarii arbitrate de Horatiu Fesnic, din Cluj Napoca.

Gica Hagi a preferat sa-si urmareasca proprii elevi din tribune, dupa care a coborat la vestiare in timp ce Catalin Anghel supraveghea jucatorii iesiti la incalzire. Indicatiile primite la pauza au avut efectul scontat, drept dovada stau cele doua goluri inscrise de Pandurii prin golgeterul Ioan Hora (52) si Dan Nistor (67).

Dupa o prima repriza terna, in care fotbalul ne-a fost livrat in cantitati aproape insesizabile, Gica Hagi a efectuat rapid doua inlocuiri (Florinel Coman in locul lui Romario Benzar si Andrei Ciobanu in locul lui Aurelian Chitu), insa gorjenii au fost cei care au intrat in avantaj.

Ioan Hora a agitat pentru prima oara plasa portii lui Buzbuchi printr-o lovitura de cap precisa, la coltul lung.

Un sfert de ora mai tarziu, Dan Nistor a scapat in situatie de unu la unu cu portarul Viitorului, l-a depasit prin dribling si a trimis in poarta parasita de Buzbuchi.

Pandurii a pus astfel capat unei serii de cinci meciuri fara victorie in Liga 1, urcand pe locul 3 in clasament, la egalitate de puncte cu Dinamo Bucuresti. Steaua si Pandurii sunt despartite de doar 2 puncte in clasament. Etapa viitoare, Pandurii si Dinamo se vor duela intr-una din cele mai importante partide din cadrul celei de-a 8-a etape a play-off-ului Ligii 1.

Ti-a placut aceasta stire? 0 0


Lasa un comentariu