„Tricolorii” au fost la 45 de minute de finala EURO 2019. După ce acondus cu 2-1 la pauză Germania, echipa lui Mirel Rădoi a cedat total în al doilea mitan pierzând confruntarea cu scorul de 4-2!
Prima repriză a semifinalei de pe „Renato Dall’Ara” din Bologna a fost la discreția „tricolorilor”. Golul marcat pe contraatac de Amiri în minutul 21 nu a avut darul de a le turna plumb în ghete elevilor lui Mirel Rădoi. La șase minute după ce campioana europeană en-titre a deschis scorul, Iansi Hagi a reușit să obțină un penalty în urma unui fault clar asupra sa a lui Baumgartl, lovitura de la 11 metri fiind acordată de centralul partidei abia după consultarea VAR-ului. Golgeterul all-time al naționalei George Pușcaș și-a asumat decizia executării penalty-ului, iar execuția sa a restabilit egalitatea, 1-1.
1.58 era cota la Unibet pentru un gol marcat de „tricolori” în poarta Germaniei!
„Tricolorii” au continuat să preseze, să rămână în jumătatea de teren a nemților, iar inevitabilul avea să se producă cu un minut înaintea fluierului final al primului mitan. Ianis Hagi a recuperat o minge la mijlocul terenului, i-a trimis o pasă senzațională de 35 de metri lui Andrei Ivan, iar acesta i-a pus mingea pe cap lui George Pușcaș care a reluat precis cu capul, fără nicio speranță pentru Nubel pentru 2-1, acesta fiind și scorul înregistrat după o primă repriză de vis a „tricolorilor” pe „Renato Dall’Ara”.
3.55 era cota la Unibet pentru un gol marcat oricând în meci de George Pușcaș!
De remarcat ar fi că România a fost superioară la toate capitolele campioanei europene en-titre având o posesie a balonului de 60% față de 40% a nemților, 9-8 și 4-3 șuturi spre poartă și pe poartă și un halucinant 5-0 la cornere!
Nemții au încpeut în forță actul secund și au reușit să egaleze, 2-2, la doar șase minute de la reluarea meciului. La primul corner al nemților în acest meci, Ianis Hagi a avut o intervenție imprundentă în suprafața de pedeapsă, iar centralul a acordat penalty. Deși a atins balonul, Radu a fost nevoit să se recunoască învins de golgeterul campioanei en-titre, Waldschmidt.
Decarul nemților a avut șansa de a închide meciul în două rânduri însă execuțiile sale au ocolit de fiecare dată spațiul porții apărate de Radu. În minutul 90, Waldschmidt nu a mai greșit ținta și l-a învins pe Radu cu un șut din lovitură liberă de la 18 metri, balonul „mușcând” și stâlpul din stânga porții înainte de a intra în plasă.
Scorul final al confruntării, 4-2, avea să fie stabilit de Amiri care a punctat dintr-o lovitură liberă de la 18 metri, obținută în urma unui fault făcut de Pașcanu, jucătorul lui Leiscester văzând la această fază al doilea cartonaș galben și implicit roșu.
S-a terminat 4-2 iar Germania va lupta în finală cu învingătoarea dintre Spania și Franța pentru a-și apăra titlu.
Urmareste live desfasurarea evenimentelor pe LiveScore Pariuri1x2.
Unibet rambursează până la 250 RON la primul pariu dacă acesta este pierzător
- Iti deschizi cont la Unibet accesand acest link special.
- Fa o depunere in contul tau Unibet si solicita bonusul de bun venit. Unibet ramburseaza 100% până la 250 ron la primul pariu daca acesta este pierzător.
- Pariaza intreaga suma depusa (daca depui 250 de lei, pariezi 250 de lei, daca depui mai putin, pariezi integral suma depusa), pe o cota minima de 1.40.
- Daca pariul tau este castigator, primesti inapoi suma pariata + profitul. Daca nu este castigator, Unibet iti returneaza in cont cei 250 de lei, pe care trebuie sa-i rulezi doar de 3 ori, in decurs de 30 de zile, la o cota minim excelenta: 1.40. Cu alte cuvinte vei avea de rulat 750 de lei, in decurs de 30 de zile, adica doar 25 de lei pe zi.

