Wenger crede că Arsenal poate câştiga campionatul sezonul viitor » Condiţie obligatorie: Sanchez şi Ozil să rămână la „tunari”

După un sezon dezamăgitor al lui Arsenal, care s-a clasat pe locul 6 în Premier League, ratând astfel pentru prima dată în ultimii 21 de ani prezenţa în Liga Campionilor, „tunarii” vor să nu mai treacă prin această experienţă şi în stagiunea următoare, iar aceştia pregătesc deja ofertele de prelungire a contractelor pentru Alexis Sanchez şi Mesut Ozil, doi dintre cei mai importanţi jucători ai clubului.

280.000 de lire sterline săptămânal pentru vedetele clubului

Conform The Telegraph, conducerea lui Arsenal se va întâlni astăzi cu Arsene Wenger pentru a discuta despre prelungirea înţelegerii manager-ului francez, iar în cazul în care negocierile vor decurge favorabil, următoarea prioritate a londonezilor este de a-şi păstra cele două vedete – Sanchez şi Ozil. Germanul a primit deja o ofertă de prelungire a contractului, cu un salariu de 250.000 de lire sterline/lună, iar Arsenal e dispusă să pluseze până la 280.000 de lire sterline/lună pentru cei doi fotbalişti, a căror înţelege expiră în vara anului următor.

Wenger crede că poate aduce titlul pe Emirates sezonul viitor

Deşi tocmai s-a încheiat unul dintre cele mai slabe sezoane ale lui Wenger la Arsenal, manager-ul de 67 de ani consideră că echipa sa poate câştiga Premier League în sezonul următor, cu condiţia ca „tunarii” să primească două, trei întăriri de calitate. După finala Cupei Angliei, unde Arsenal a obţinut singurul trofeu din acest sezon, învingând-o pe Chelsea, scor 2-1, Arsene  a transmis conducerii că are încredere în realizarea acestui obiectiv pentru sezonul următor, lăsând astfel şi un indiciu legat de prelungirea contractului său, scadent în această vară.

Exod la „tunari”

Conform presei din Anglia, mai mulţi jucători, printre care David Ospina, Kieran Gibbs, Joel Campbell, Mathieu Debuchy, Carl Jenkinson şi Jack Wilshere o vor părăsi pe Arsenal în această vară, Wenger abordând aceeaşi strategie ca a lui Guardiola la Manchester City, care s-a despărţit de cinci jucători în primele zile de după terminarea sezonului şi pregăteşte doar mutări sonore, ca cea a lui Bernardo Silva, deja oficializată.

Pe lista venirilor la Arsenal este deja Sead Kolasinac, fundaşul stânga de la Schalke, care a semnat cu londonezii în această lună. Pe lângă acesta, alte ţinte ale lui Wenger sunt Riyad Mahrez, care cel mai probabil o va părăsi pe Leicester în această fereastră de transferuri,  Alexandre Lacazette, conaţionalul manager-ului londonezilor şi atacantul lui Lyon şi Thomas Lemar, semifinalist UCL şi campion al Franţei, cu AS Monaco.

500 RON BONUS la prima depunere

Primesti 100% din depunerea efectuata pana la 500 RON

Cel mai bun bonus este aici! 500 lei special prin Pariuri1x2

Joaca la aceasta casa de pariuri si primesti bonus sportiv de 500 lei

 

Ti-a placut aceasta stire? 2 0


Lasa un comentariu