Turneul Euro 2016 din aceasta vara este cel mai mare din istoria Campionatelor Europene, cu 51 de meciuri ce se vor juca pe zece stadioane, dintre care patru construite special pentru aceasta ocazie.
Euro 2016 – Arenele turneului
In articolul de ieri am prezentat primele cinci dintre cele zece arene ce vor gazdui turneul final si astazi continuam cu celelalte.
Stade de Nice, Nice
Stade du Ray, fostul stadion din Nice era invechit si planuri pentru o noua arena au fost abandonate in 2002 si 2006, dar organizarea Campionatului European a fost prilejul perfect pentru a da avant proiectului. Contructia de 245 de milioane de euro a inceput in 2011 si stadionul a fost inaugurat in 2013. Arena are 36.000 de locuri si poate gazdui concerte, meciuri de rugby, tenis si fotbal.
In grupe arena va fi locul de desfasurare a trei partide, printre care si Suedia – Belgia si tot aici se va juca si unul dintre meciurile din optimi.

Parc des Princes, Paris
Parc des Princes are o istorie bogata, gazduind prima finala a Cupei Europene, castigata de Real Madrid, in 1956, dar si finala Euro ’84, castigata de gazde in fata Spaniei. Stadionul a fost construit in 1897 si reconstruit complet in 1932 si 1972. Proprietarii lui PSG au finantat o modernizare de 75 de milioane de euro inaintea Euro 2016. Acestia doresc si o marire a capacitatii actuale, de 48.000 de locuri, dar ramane de vazut daca acest lucru va fi posibil ulterior.
Meciul Romania – Elvetia, de pe 15 iunie, se joaca pe aceasta arena, care va mai gazdui si alte trei meciuri din grupe si un altul din optimi.

Stade de France, Paris
Stade de France este cel mai mare stadion de la Euro 2016, cu o capacitate de 80.000 de locuri, fiind si singurul care nu a avut nevoie de modernizari inaintea turneului. El a fost construit in 1998, pentru Cupa Mondiala, gazduind atunci si finala, in urma careia Franta s-a impus in fata Braziliei. Arena gazduieste si meciuri de rugby. In 2007, aici s-a jucat finala Cupei Mondiale de Rugby.
Sapte meciuri se vor juca pe aceasta arena, incepand cu Franta – Romania, meciul inaugural al competitiei, continuand cu alte trei meciuri in grupe, unul in optimi, unul in sferturi si, desigur, cu finala.

Stade Geoffroy Guichard, Saint-Etienne
Stadionul din Saint-Ettiene are 42.000 de locuri, capacitatea lui fiind marita de la 35.600 de locuri. Fiind construit in 1931, acest stadion urma sa fie doar o rezerva, alaturi de stadionul din Toulouse, dar organizatorii Euro 2016 au decis ca este nevoie de ambele pentru a face fata noului format al Campionatului European.
Portugalia, Croatia si Anglia vor juca aici meciuri in faza grupelor, un altul urmand a se juca in faza optimilor.

Stadium de Toulouse, Toulouse
Deschis in 1937, stadionul are 33.000 de locuri, fiind cel mai mic de la Euro 2016. Inaintea turneului din acest an, capacitateastadionului a fost redusa cu 2.000 de locuri, pentru a respecta conditiile Uefa privind latimea minima a scaunelor. Echipa de fotbal din Toulouse a castigat un singur trofeu: Cupa Frantei, in 1957. Totusi, echipa de rugby detine recordul national de titluri, dar si pe cel european, cu 19 si respectiv patru. Stadionul a fost folosit in 1998, la Cupa Mondiala, fiind locul unde Romania a invins Anglia.
Stadionul va gazdui meciul Italia – Suedia, precum si alte trei partide, dintre care una din optimi.


