Aseara a debutat Romania la Euro 2016 si in urma golului senzational din finalul partidei, Dimitri Payet a fost omul meciului pentru francezi, dar care a fost cel mai bun jucator al nostru si care a fost cel mai slab?
Romania la Euro: Jucatorul meciului
Dragos Grigore
Romania a depasit asteptarile celor mai multi dintre noi, cu o evolutie buna vineri seara. In mod surprinzator, a fost un joc curajos, profitand si de faptul ca francezii au fost sub asteptari. Echipa a jucat bine per total si e greu de scos in evidenta un „erou”. Totusi, Dragos Grigore a avut mai multe interventii importante. L-a impiedicat pe Giroud sa marcheze la o faza foarte favorabila atacantului francez. A blocat si a interceptat in momente cheie ale meciului si a avut o evolutie foarte buna in aceasta partida.
Alte evolutii notabile: Tatarusanu a avut cateva interventii bune, a fost faultat la primul gol si nu a avut ce face la al doilea. Stanciu a furnizat doua centrari excelente pentru Stancu si a scos penaly-ul din care colegul sau a marcat in cele din urma. Andone s-a luptat mult intre fundasii adversi, dar nu a avut sustinere din partea colegilor; putea scoate o lovitura libera in preajma careului advers.
Romania la Euro: Trompeta meciului
Razvan Rat
Dupa cum spuneam si mai sus, aseara am vazut o evolutie buna per total, dar au fost unii jucatori care au parut sub medie. Razvan Rat a fost unul dintre ei. Daca de la cei din fata este greu sa avem foarte multe pretentii, avand foarte putine oportunitati de a se face remarcati, Razvan Rat trebuia sa se descurce mult mai bine, defensiva fiind cheia intalnirii cu Franta. Fundasul de 35 de ani a parut lent si a fost depasit cu usurinta in cateva randuri.
Alte evolutii slabe: Stancu a avut o sansa imensa de a marca in debutul intalnirii si mai apoi la pasa de geniu a lui Stanciu, care l-a gasit liber in careu. Ar fi fost trompeta meciului, dar a fost salvat de transformarea loviturii de pedeapsa. Popa a alergat mult, dar fara sa puna mari probleme adversarilor. Este primul jucator care ar trebui inlocuit in primul 11 inaintea meciului cu Elvetia, avand in vedere ca Iordanescu il are la dispozitie pe Torje ca inlocuitor.

