15 ani fără Nicolae Dobrin

La ora când fotbalul românesc nu se mai regăsește deloc, când România este o oarecare pe harta lumii fotbalistice, amintirile mă conduc spre cei care s-au născut „cu magiun pe ghete”, vorba marelui antrenor Valentin Stănescu.

Tehnicianul făcea referire la fotbaliștii gata născuți cu harul fotbalului în sânge și care au fermecat tribunele cu fentele și driblingurile lor fără egal. Iar unul dintre magicienii măriei sale fotbalul a fost indiscutabil Nicolae Dobrin, de la a cărui dispariție se împlinesc pe 26 octombrie fix 15 ani.

Declarat „cel mai bun fotbalist al României”, în anii 1966, 1967 şi 1971, cel cunoscut ca „Gâscanul” sau „Prințul din Trivale” a debutat în fosta Divizie A la doar 14 ani şi 10 luni. În Naționala României a intrat la 19 ani, pe 1 iunie 1966, în partida RFG – România 1-0. A jucat la FC Argeș, CS Târgoviște şi CS Botoșani unde a fost antrenor-jucător şi de unde s-a retras ca fotbalist.

În Divizia A, microbiștii cu „argint la tâmple” și-l amintesc cel mai bine la acel celebru Dinamo București – FC Argeş 3-4, disputat pe 24 iunie 1979. Partida urma să decidă campioana României, Dinamo a deschis scorul, Argeșul a condus cu 3-1, Dudu Georgescu şi… arbitrul Otto Anderco au egalat la 3-3. Iar Dobrin a pus „bomboana pe coliva” echipei miliţienilor marcând în ultimul minut de joc golul victoriei argeşene, care a devenit astfel campioana sezonului. Iar a doua zi, în „Săptămâna” lui Eugen Barbu, se scria „Un gâscan şi zece boboci i-au bătut pe curcani chiar în cotețul lor!”. Chestia cu „curcani” era porecla naţională dată miliţienilor.

Potrivit propriilor declarații, două mari regrete a avut Dobrin la viața lui: că nu a jucat la Campionatul Mondial din Mexic 1970, din cauza unor conflicte cu antrenorul Angelo Niculescu, şi că nu a fost lăsat să joace la Real Madrid, spaniolii oferindu-i lui Nicolae Ceauşescu 2 milioane de dolari. O sumă imensă la vremea anului 1972!

Text de Gabriel Balașa

La moartea sa, din ziua de Sfântul Dumitru al anului 2007, marele fan al său, regretatul Adrian Păunescu as scris:

Ne părăseşte Prinţul din Trivale

Astfel, după o viaţă de artist
Şi după atâtea faulturi mortale,
Un pic mai obosit, un pic mai trist,
Ne părăseşte Prinţul din Trivale!

La rădăcina ierbii în pământ,
Când singur e, în jur tribuna oarbă,
Inegalabil se aşează frânt,
Acoperit de lacrimi şi de iarbă.

Simbolul sportului civil mereu,
Un înger blond, cu chip înalt, de torţă,
Se-aruncă în luptă ca un Zeu
Să înfrângă ministerele de forţă.

A fost nedreptăţit, a fost lovit,
Din fotbal l-au şi dat în brânci afară,
Dar soarta lui pe muchie de cuţit,
Ce glorie a tot adus în ţară!

În urma lui rămânem mai pustii,
Deşi părea că veşnic o să joace
Şi nimenea ca el nu va mai fi,
Prevestitor şi-aducător de pace.

Se face întuneric pe la prânz,
Pe-aici sunt numai faulturi mortale,
De-astă noapte norii au şi plâns,
De dor şi drag, de Prinţul din Trivale.

Artist adevărat cum alţii nu-s,
Chiar dacă l-au muşcat într-una câinii,
Prin el, cel neumil şi nesupus,
În rândul lumii se simţeau românii.

Să îi aducem ultimul salut
Ca baciului ce pleacă de la turmă,
Cum dup-un ultim fault a căzut
Şi urcă-n cer, de-aicea de pe lut.
Iluminat de driblingul din urmă

Dobrin, în tragic, driblingul din urmă.
Atâtea în acest final să spun
După un şir de faulturi mortale
Tăcere, se retrage cel mai bun,
Ne părăseşte Prinţul din Trivale!