Pariuri: AC Milan – Newcastle se va disputa marți, 19 septembrie, incepand cu ora 19:45, in cadrul grupei F a Ligii Campionilor. Meciul se va juca pe San Siro din Milano.
Grupa F este cea mai echilibrată în acest sezon. PSG și Borussia Dortmund vor fi adversarii lui Milan și Newcastle, într-un duel care se poate încheia cu orice echipă pe primul, dar și pe ultimul loc. AC Milan a terminat pe locul patru în Seria A în sezonul trecut și s-a calificat direct în grupele ligii campionilor. Gazdele au o mare presiune deoarece în ediția trecută din principala competiție a ajuns în semifinale, acolo unde a fost eliminată de marea rivală, Inter Milano, 0-3 la general. Diavolii roșii au început bine noul sezon din Serie A, în primele trei runde învingând pe Bologna, Torino și AS Roma. În schimb, în weekendul precedent, echipa pregătită de Pioli Stefano a fost umilită de Inter Milano, 5-1, într-un meci în care avut posesia. Fikayo Tomori revine în centrul apărării după ce a fost suspendat în campionat. Din păcate pentru ”rossoneri”, Bennacer este în continuare accidentat. Reijnders, Krunic și Loftus Cheek vor fi titularii la mijlocul terenului. În apărare, Kalulu este incert. Cel mai probabil că Thiaw va face cuplu cu Tomori în defensivă iar p e fază ofensivă, Pulisic, Giroud și Rafael Leao sunt responsabili cu golul.
Pentru mai multe ponturi pariuri oferite de redacția Pariuri1x2.ro, accesați conturile noastre de Tik Tok, Telegram și Instagram , precum și canalul nostru de YouTube.
De partea cealaltă, Newcastle a terminat pe poziția a 4-a în Premier League, o poziție cu care fanii echipei nu au fost obișnuiți în ultimii ani. De altfel, Newcastle a avut campionatul trecut cea mai bună apărare din Premier League, doar 33 de goluri primite. În această vară, coțofenele au disputat șapte meciuri de pregătire, bilanțul fiind unul foarte bun, cinci victorii și două remize. În schimb, formația antrenată de Howe Eddie a început dezastruos noua ediție din Premier League, în primele cinci runde înregistrând trei înfrângeri și două victorii. În partida din weekend, Newcastle a învins la limită, 1-0 pe teren propriu pe Brentford. Howe a folosit mai mulți jucători de plan secund în campionat, pentru a le permite titularilor să fie la capacitate maximă în deplasarea de pe San Siro. Isak și Almiron vor reveni în atac, în vreme ce Gordon rămâne pe poziții în flancul stâng. La mijloc, Tonali va fi acompaniat de duo-ul brazilian format din Bruno Guimarares și Joelinton. Cel din urmă revine după o accidentare. Emil Krafth și Joe Willock au în continuare probleme medicale și nu vor evolua în acest meci.
Mizăm pe experiență
Ac Milan este formația mai experimentată la acest nivel, în sezonul trecut atingând semifinalele acestei competiții, o fază la care cel puțin pentru moment, Newcastle nici nu visează în acest moment. Diavolii roșii, chiar dacă au fost umiliți în etapa de Serie A din weekend, sunt într-o formă sportivă mai bună. Astfel, pronosticul meu pentru acest meci este AC Milan sau egal.
H2H & Info
- AC Milan a ajuns în semifinalele Ligii Campionilor în sezonul trecut.
- Nouă goluri a marcat Newcastle în primele cinci etape din Premier League.
- Cele două echipe se întâlnesc pentru prima dată în istorie într-un meci direct..
Echipe probabile:
AC Milan: Mike Maignan, Davide Calabria, Malick Thiaw, Fikayo Tomori, Theo Hernandez, Ruben Loftus-Cheek, Rade Krunic, Tijjani Reijnders, Christian Pulisic, Olivier Giroud, Rafael Leão.
Newcastle: Nick Pope, Kieran Trippier, Fabian Schär, Sven Botman, Dan Burn, Sandro Tonali, Bruno Guimarães, Joelinton, Miguel Almirón, Alexander Isak, Anthony Gordon
Pariuri fotbal » Marti 19:45 AC Milan – Newcastle
AC Milan sau egal : cota 1.50 la Betano
Pariaza la Betano Ai BONUS de pana la 500 de RON la prima depunere!
Pentru biletul zilei și alte ponturi pariuri pe astăzi dar și pe zilele următoare, vă invităm să accesați rubrica noastră de Ponturi. Cele mai bune pariuri sunt pe site-ul Pariuri1X2. În rubrica Video găsiți pastilele Faci Pariu cu Sabin Pîrvan.
Beneficiaza de 100% BONUS DE REÎNCĂRCARE la Betano
- Deschide-ti un cont la Betano accesand ACEST LINK.
- Fă o depunere pe Betano.com (de minim 20 lei) și vei primi un bonus de 100%. Mai exact: depui 20 lei, primesti in plus 20 lei. Depui 500 lei, primesti alti 500 de lei din partea agentiei.
- Bonusul va fi activat în contul tău imediat după depunere. Nu trebuie să folosești nici un „cod special” la depunere.
- Poti incepe sa pariezi! Utilizeaza bonusul conform termenilor si conditiilor Betano si acumuleaza profit.