Osorio – Bogdan, Ponturi Pariuri Tenis Roland Garros, 29.05.2023

Osorio - Bogdan

Camila Osorio si Ana Bogdan se intalnesc in primul tur, al tabloului de simplu feminin de la Roland Garros. Confruntarea se va disputa luni, nu inainte de ora 12:00.

Ana Bogdan are parte de o noua adversara in primul tur de la Roland Garros. Caty McNally s-a retras, iar in locul sau a intrat pe tabloul principal Camila Osorio, jucatoare care a fost invinsa in ultimul tur de calificari.

Pe Ana, grand slam-ul francez nu pare sa o prinda intr-o forma prea buna. In 2023, romanca are un bilant de 9 victorii si 11 infrangeri, 3-3 in partidele jucate pe zgura. Singurul turneu din acest sezon, la care a reusit sa lege mnim doua victorii, a fost cel de la Dubai (hard). Acolo, Bogdan a fost invinsa in faza 8-imilor de finala, de catre Jessica Pegula (3 WTA), cu scorul de 6-4, 6-3.

De partea cealalta, Osorio are un bilant excelent in acest sezon, 15 victorii si 8 infrangeri. Pe zgura, acesta este si mai solid, 11 victorii si 4 infrangeri. Chiar si asa, cel mai lung parcurs l-a avut intr-un turneu jucat pe hard, la Lyon (sala), acolo unde a ajuns pana in semifinale, unde a fost invinsa de Caroline Garcia (5 WTA), cu un dublu 6-2.

Pentru mai multe ponturi gratuite oferite de redacția Pariuri1x2.ro, acesați conturile noastre de Tik Tok, Telegram și Instagram, precum și canalul nostru de YouTube.
Misiune dificila pentru romanca

Pentru Ana, un duel cu Caty McNally ar fi reprezentat o misiune ceva mai simpla. Osorio este o jucatoare care se descurca excelent pe zgura si este de asteptat sa o puna in dificultate pe Ana, cea care nu se prezinta la Paris intr-o forma foarte buna. Mizam pe victoria sportivei din Columbia, dar si pe minim noua game-uri jucate in primul set.

H2H & info

  • Cele doua jucatoare se afla la primul duel direct;
  • Osorio a ajuns o singura data in turul trei, la un turneu de mare slam, la Wimbledon 2021;
  • Bogdan s-a calificat de doua ori in turul trei, la o competitie majora, la Australian Open 2018 si Roland Garros 2021;

Pariuri tenis » Luni 12:00 Camila Osorio – Ana Bogdan
Urmareste live meciul pe LiveScore Pariuri1x2.ro
Peste 8,5 game-uri in primul set – Cota 1.40 la Betano
Victorie Osorio – Cota 1.65 la Betano
Pariaza la Betano Ai BONUS de pana la 500 de RON la prima depunere!

Pentru biletul zilei și alte ponturi pariuri pe astăzi dar și pe zilele următoare, vă invităm să accesați rubrica noastră de Ponturi. Cele mai bune pariuri sunt pe site-ul Pariuri1X2. În rubrica Video găsiți pastilele Faci Pariu cu Sabin Pîrvan.

Pentru fi la curent cu toate rezultate din fotbal, intrați pe Pariuri1x2 Livescore, cel mai atractiv și modern livescore dedicat sportului rege, existent în acest moment pe piața din România!


Beneficiaza de 100% BONUS DE REÎNCĂRCARE la Betano

  • Deschide-ti un cont la Betano accesand ACEST LINK.
  • Fă o depunere pe Betano.com (de minim 20 lei) și vei primi un bonus de 100%. Mai exact: depui 20 lei, primesti in plus 20 lei. Depui 500 lei, primesti alti 500 de lei din partea agentiei.
  • Bonusul va fi activat în contul tău imediat după depunere. Nu trebuie să folosești nici un „cod special” la depunere.
  • Poti incepe sa pariezi! Utilizeaza bonusul conform termenilor si conditiilor Betano si acumuleaza profit.

Ce sanse are acest pont sa iasa? 0 0


Lasa un comentariu