Pariuri fotbal: Farul – Chindia » „Rechinii” nu au decât varianta victoriei de ziua „Regelui” »»

Pariuri fotbal: Farul – Chindia, va avea loc sâmbătă, 5 februarie, de la ora 16:00, duelul urmând a conta pentru runda 24 a Ligii 1. În tur, târgoviștenii s-au impus cu 2-0.

Farul – Chindia
Cote Betano: 1.78 3.35 5.30

„Rechinii” nu au decât varianta victoriei pentru a nu-i strica ziua lui Gică Hagi, „Regele” urmând a împlini sâmbătă 57 de ani. Aflată pe locul 6 cu 35 de puncte, Farul atacă și revanșa după eșecul din tur, când diferența a fost făcută de „dubla” semnată de Daniel Popa.

Runda trecută, dobrogenii au stat, partida cu Academica Clinceni fiind amânată de LPF chiar în ziua în care ar fi trebuit să se dispute, jocul urmând a se juca pe 17 februarie. Săptămâna trecută ilfovenii nu au putut alinia 13 jucători din cauza cazurilor de COVID-19 dar și a lotului restrâns numeric pe care îl au în acest moment, însă decizia LPF nu a fost deloc pe placul oficialilor Farului, care prin vocea lui Gică Popescu au cerut câștigarea meciului la „masa verde” și retragerea licenței Clinceniului, pe motiv că desconsideră competiția.

De notat ar fi repatrierea lui Gabi Iancu, mijlocașul declarând că a revenit în curtea „Regelui” pentru a duce Farul în cupele europene.

Urmareste live meciurile din Liga 1 pe Livescore Pariuri1x2.ro.

De partea cealaltă, Chindia vine la Ovidiu de pe locul 12 cu 24 de puncte. Echipa lui Emil Săndoi este fără gol primit dar și fără gol marcat în 2022, terminând 0-0 atât cu FC Voluntari cât și cu CS Mioveni, ambele remize albe fiind înregistrate în calitate de gazde pe „Ilie Oană” din Ploiești.

Cu o victorie în acest meci, Farul, (n.r. formație care cu 15 goluri primite are a doua defensivă a campionatului după CFR- 12 goluri), își securizează locul în „top 6” și după această rundă, fără a depinde de celelalte rezultate. Mai mult ca sigur că vom asista la un joc în care „rechinii” vor avea inițiativa și vor forța victoria. Rămâne să vedem și dacă băieții „Regelui” vor avea inspirația și inteligența de a sparge reduta lui Săndoi, Chindia, echipa cu cel mai slab atac din Liga 1 cu doar 13 goluri marcate, urmând a se pune pe două linii încă din starul jocului de la Ovidiu.

Pentru alte pronosticuri pe astăzi dar și pe zilele următoare, vă invităm să accesați rubrica noastră Ponturi de pe site-ul Pariuri1X2.ro. În rubrica Video găsiți înregistrări din emisiunea Un Pont pe Zi, dar și pastilele Faci Pariu cu Sabin Pîrvan.

Echipe probabile Farul – Chindia:
Farul: Aioani – Boboc, Larie, Ghiţă, De Nooijer – Grameni, Nedelcu, Ciobanu – Iancu, Omoh, Jefte
Antrenor: Gică Hagi
Chindia: Căbuz – Ioniţă, Iacob, Piţian, Martac – Butean, Popadiuc, Kocic, Corbu – D. Florea, D. Popa.
Antrenor: Emil Săndoi

Beneficiaza de 100% BONUS DE REÎNCĂRCARE la Betano
  • Deschide-ti un cont la Betano accesand ACEST LINK.
  • Fă o depunere pe Betano.com (de minim 20 lei) și vei primi un bonus de 100%. Mai exact: depui 20 lei, primesti in plus 20 lei. Depui 500 lei, primesti alti 500 de lei din partea agentiei.
  • Bonusul va fi activat în contul tău imediat după depunere. Nu trebuie să folosești nici un „cod special” la depunere.
  • Poti incepe sa pariezi! Utilizeaza bonusul conform termenilor si conditiilor Betano si acumuleaza profit.

Ce sanse are acest pont sa iasa? 1 0


Lasa un comentariu