Pariuri fotbal: „U” Cluj – Poli Timișoara » Pariem pe forța trupei lui Lincar!

Pariuri fotbal:

Pariuri fotbal: „U” Cluj – Poli Timișoara, va avea loc marți, de la ora 18:00, partida contând pentru prima rundă a noului sezon competițional din Liga a 2-a.

Urmareste-ne pe Facebook si Instagram!  Aboneaza-te și la canalul nostru de YouTube!
„U” Cluj – Poli Timișoara
Cote Betano: 1.83 3.35 4.20

Cele două formații și-au fixat ca obiectiv accederea în play-off și promovarea în prima ligă, astfel că miza celor trei puncte puse în joc este uriașă.

După ce au terminat sezonul trecut pe locul secund în play-out, „șepcile roșii” l-au numit antrenor pe Erik Lincar, un tehnician cu rezultate remarcabile la nivelul ligii secunde. Lotului pregătit de acesta i s-au alăturat printre alții Micle (FC Argeș), Ispas și Gugu (ambii U Craiova 1948), Voinea (UTA) și Blejdea (Dinamo).

De partea cealaltă, Politehnica a fost preluată de Dorin Toma, tehnician care are ca obiectiv accederea în prima ligă. Bănățenii au reușit să ducă o campanie de achiziții spectaculoasă, cele mai importante implanturi fiind cele ale lui  Ursu și D. Benzar (ambii Rapid) și Bîrnoi (Farul).

„U” Cluj – Poli Timișoara
Urmareste live meciul pe LiveScore Pariuri1x2.ro

1X și peste 1.5 goluri – cota 1.72
Program etapa 1 Liga a 2-a
Ripensia Timisoara – Dunărea Călărași 3-3
Unirea Dej – FC Unirea 2004 Slobozia 0-2
CS Comunal 1559 Șelimbăr – Dacia Unirea Brăila 3-1
Petrolul Ploiești – Politehnica Iași 2-0
Concordia Chiajna – Unirea Constanța 2-0
Astra Giurgiu – Metaloglobus București 1-2
FC Hermannstadt – FC Buzău 2-1
FC Brașov – Viitorul Pandurii Târgu Jiu 2-2
Mar 18:00 Universitatea Cluj – Politehnica Timișoara 1.78 3.45 4.45
Mie 20:30 Steaua București – Csikszereda Miercurea Ciuc 2.18 3.25 3.15

Beneficiaza de 100% BONUS DE REÎNCĂRCARE la Betano

  • Deschide-ti un cont la Betano accesand ACEST LINK.
  • Fă o depunere pe Betano.com (de minim 20 lei) și vei primi un bonus de 100%. Mai exact: depui 20 lei, primesti in plus 20 lei. Depui 500 lei, primesti alti 500 de lei din partea agentiei.
  • Bonusul va fi activat în contul tău imediat după depunere. Nu trebuie să folosești nici un „cod special” la depunere.
  • Poti incepe sa pariezi! Utilizeaza bonusul conform termenilor si conditiilor Betano si acumuleaza profit.

Ce sanse are acest pont sa iasa? 0 0


Lasa un comentariu