Pariuri tenis » Williams – Begu: Irina poate produce surpriza zilei la Roland Garros!

Williams - Begu

Serena Williams si Irina Begu se intalnesc in primul tur al tabloului de simplu feminin de la Roland Garros. Confruntarea se va disputa luni, nu inainte de ora 22:00.

Irina Begu are un meci de gala in prima runda de la Roland Garros 2021. Aceasta o intalneste pe tripla campioana a intrecerii de la Paris, Serena Williams. Acesta va fi ultimul duel al zilei de pe arena Philippe-Chatrier, iar atmsfera se anunta a fi una excelenta.

Cele doua nu se afla la primul meci direct, precedenta intalnire fiind disputata tot pe zgura. Acest lucru s-a intamplat in 2016, in semifinalele turneului WTA de la Roma, acolo unde Serena s-a impus cu scorul de 6-4, 6-1.

Williams nu are un 2021 foarte reusit, cel putin nu dupa standardele sale, chiar daca bilantul sau este unul pozitiv, zece victorii si patru infrangeri. Pe zgura, aceasta a jucat doar trei partide, doua dintre acestea fiind pierdute, in minim de seturi. Sezonul de hard australian a fost cel care i-a adus cele mai bune rezultate din acest sezon. La Yarra Valley Classic, Serena a ajuns pana in semifinale, rezultat inregistrat si la Australian Open, acolo unde a fost invinsa de Naomi Osaka.

De partea cealalta, Irina a castigat 10 din cele 17 partide disputate in 2021 (2-2 pe zgura). Cele mai bune rezultat au venit, la fel ca si la Williams, in sezonul de hard australian. La Melbourne, aceasta a jucat doua sferturi de finala, primul la Gippsland Trophy, acolo unde a fost invinsa de Naomi Osaka, iar al doilea la Phillip Island Trophy, acolo unde a cedat in fata Biancai Andreescu.

La Roland Garros, cel mai bun rezultat al Irinei a fost turul patru, rezultat inregistrat in 2016. Acesta a fost si cel mai lung parcurs avut de reprezentanta noastra intr-o competitie de mare slam.

Urmareste-ne pe Facebook si Instagram!  Aboneaza-te și la canalul nostru de YouTube!

Mizam pe un start echilibrat

Daca vrea sa aiba o sansa in fata Serenei, Irina are nevoie de un start de meci solid. Cele doua jucatoare au momente in care servesc excelent, iar noi ne asteptam ca acest avantaj sa fie fructificat in primele doua game-uri ale meciului. Mizam pe un rezultat de egalitate inregistrat dupa primele doua game-uri ale acestei partide.

 H2H & info

  • Precedentul duel direct dintre cele doua jucatoare s-a disputat in 2016, pe zgura de la Roma, acolo unde Williams s-a impus cu scorul de 6-4, 6-1;
  • Begu are in palmares patru titluri WTA de simplu, unul singur fiind cucerit pe zgura, cel de la Bucuresti, din 2017;
  • Serena Williams s-a impus de trei ori la Roland Garros, in 2002, 2013 si 2015;
  • Sportiva din Statele Unite nu a mai castigat un turneu de mare slam din 2017 (Australian Open);

Ponturi tenis » Luni 22:00 Serena Williams – Irina Begu
Urmareste live meciul pe LiveScore Pariuri1x2.ro 
Scor corect dupa doua game-uri: 1-1 – Cota 1.78 la Betano
Pariaza la Betano Ai BONUS de pana la 500 de RON la prima depunere!


Beneficiaza de 100% BONUS DE REÎNCĂRCARE la Betano

  • Deschide-ti un cont la Betano accesand ACEST LINK.
  • Fă o depunere pe Betano.com (de minim 20 lei) și vei primi un bonus de 100%. Mai exact: depui 20 lei, primesti in plus 20 lei. Depui 500 lei, primesti alti 500 de lei din partea agentiei.
  • Bonusul va fi activat în contul tău imediat după depunere. Nu trebuie să folosești nici un „cod special” la depunere.
  • Poti incepe sa pariezi! Utilizeaza bonusul conform termenilor si conditiilor Betano si acumuleaza profit.

Ce sanse are acest pont sa iasa? 0 1


Lasa un comentariu