SC Braga – CD Trofense, Ponturi Pariuri Fotbal League Cup Portugalia, 26.11.2022

Braga – Trofense   se va disputa sâmbătă, 26 noiembrie, începând cu ora 20.45, meci contând pentru prima etapă din grupa D a League Cup Portugalia. Meciul dintre cele două formații se va disputa pe Estádio Municipal de Braga.

Competiția este organizată de către Liga Profesionistă de Fotbal din Portugalia și se adresează echipelor din primele două eșaloane ale fotbalului portughez. Astfel, formațiile sunt împărțite în opt grupe a câte patru sau cinci formații, doar primul loc calificându-se în fazele superioare ale competiției.

Braga se află pe locul trei în prima ligă portugheză, fiind una dintre formațiile puternice din Liga Portugal. În campionat, gazdele se luptă pentru titlu cu Fc Porto și Benfica, ultima fiind favorita acestei ediții. Braga nu se află într-o formă foarte bună, în ultimele cinci meciuri înregistrând trei victorii și două înfrângeri. Cele două eșecuri au fost pe propriul teren, 0-1 cu Casa Pia și 0-1 cu Chaves. Etapa precedentă de campionat, gazdele au reușit o victorie în deplasare, 1-2 la Portimonese. Punctul forte al gazdelor este atacul, în campionat Braga marcând 29 de goluri în 13 etape disputate.

De partea cealaltă, Trofense este o echipă modestă din liga a doua portugheză. Oaspeții se află abia pe locul 17 în campionat, sezonul acesta luptându-se pentru evitarea retrogradării în eșalonul al treilea. În campionat, parcursul echipei este unul foarte modest, în cele 13 etape jucate, oaspeții înregistrând două victorii, două egaluri și nouă înfrângeri. Cu 27 de goluri primite, Trofense are a doua cea mai slabă defensivă din liga a doua.  De altfel, în ultimele cinci etape de disputate, oaspeții au înregistrat patru înfrângeri și un egal, încasând nu mai puțin de 11 goluri.

Ponturi gratuite oferite de redacția Pariuri1x2.ro, acesați conturile noastre de Tik Tok, Telegram și Instagram, precum și canalul nostru de YouTube.
Mizăm pe goluri

Gazdele sunt favorite în acest meci, Braga fiind una dintre pretendentele la titlu în Portugalia. Loturile celor două formații nu pot fi comparate valoric, astfel că vom miza pe faptul că se vor marca minim trei goluri în meci, dar nu mai mult de șase.

H2H & info

  • În trei din ultimele patru meciuri directe s-au marcat cel puțin trei goluri.
  • În ultimele șapte meciuri disputate, Trofense a pierdut de șase ori și a remizat o singură data.
  • 12 goluri a încasat Braga în cele 13 meciuri de campionat.

Ponturi fotbal » Sâmbătă 20.45 Braga –  Trofense
Urmareste live meciul pe LiveScore Pariuri1x2.ro
 3-6 goluri în meci   1.45 Betano

 

Pariaza la Betano Ai BONUS de pana la 500 de RON la prima depunere!

Ce sanse are acest pont sa iasa? 1 0


Lasa un comentariu