Steaua Roșie – Partizan, Eternul Derby al Serbiei

Steaua Roșie – Partizan, Eternul Derby al Serbiei

Steaua Roșie și Partizan Belgrad se înfruntă duminică seara, de la ora 19, pe stadionul Rajko Mitic, cunoscut drept Marakana, în cel de-al 253-lea derby al Serbiei și cel cu numărul 162 în meciurile oficiale. 

Cele două cluburi au fost înființate în 1945 la câteva luni distanță, după eliberarea Iugoslaviei de forțele sovietice la sfârșitul celui de-Al Doilea Război Mondial și sunt cele mai galonate din fotbalul sârb. Până în acest moment, Crvena Zvezda a obținut 64 de victorii, Partizan s-a impus de 47 de ori și în 50 de dueluri au fost consemnate remize.

Steaua Roșie este deținătoarea titlului și abordează Eternul Derby cu un avans de 11 puncte față de marea sa rivală și cu o singură înfrângere suferită în campionat, chiar în disputa de pe terenul lui Partizan, 0-2. De altfel, în ultimele cinci întâlniri directe în toate competițiile, Zvezda a înregistrat un singur triumf în derby-ul Belgradului, 2-1 în aprilie 2019.

Totuși, alb-roșiii vin după o serie de invincibilitate pe teren propriu de 52 de meciuri, în care au bifat 49 de succese și trei egaluri, ultimul eșec fiind suferit chiar în fața lui Partizan, în primăvara lui 2017, 1-3.

În ultima etapă din Super Liga Serbiei, Steaua Roșie a remizat în deplasare cu FK Indjija, 1-1, în timp ce alb-negriii s-au impus cu 3-1 în fața lui Proleter.

Rivalitatea dintre Crvena Zvezda și Partizan a depășit de multe ori punctul de fierbere și ca urmare a pasiunii violente a celor două galerii, tensiuni care s-au transmis și în teren, astfel că în ultimele trei derby-uri s-au acordat nu mai puțin de 30 de cartonașe galbene și s-au dictat trei eliminări.

Și asta pentru că Eternul Derby înseamnă mult mai mult decât susținerea unei echipe, este o chestiune de identitate și de pasiune.

500 RON BONUS la prima depunere

Primesti 100% din depunerea efectuata pana la 500 RON

Cel mai bun bonus este aici! 500 lei special prin Pariuri1x2

Joaca la aceasta casa de pariuri si primesti bonus sportiv de 500 lei

 


Lasa un comentariu